Raj Nair, vicepreşedinte executiv Ford: „Tehnologia motorului EcoBoost de la Ford a permis realizarea unui model Ford Performance”

0
638

Ford a prezentat, ieri, noua versiune Fiesta ST 200 de 200 CP a apreciatului modelul sport Fiesta ST, care oferă cu 10% mai multă putere şi cu 20% mai mult cuplu la o acceleraţie de 6,7 secunde 0-62 mph (0-100 km/h) şi o performanţă chiar mai bună în mers. Cea mai puternică Fiesta produsă vreodată prezintă de asemenea specificaţii exclusiviste cu exterior unic Storm Grey, jante din aliaj în negru mat prelucrate şi detalii speciale ale interiorului. Totodată, noul Ford Kuga îşi face debutul european la salonul auto de la Geneva; acesta oferă un interior ergonomic cu sistemul de conectivitate SYNC 3, exterior sportiv şi îndrăzneţ şi noul motor diesel TDCi 1,5 l de 120 CP eficient din punctul de vedere al consumului de combustibil. Şi nu in ultimul rand, ambele versiuni (de curse şi de stradă) ale Ford GT sunt expuse una lângă alta pentru prima dată în Europa.

Modelul sport compact Ford Fiesta ST este pe punctul de a deveni şi mai sportiv. Ford a dezvelit, ieri, înaintea Salonului Auto de la Geneva un model nou Ford Fiesta ST200 care oferă cu 10% mai multă putere şi 20% mai mult cuplu, 200 CP şi 290 Nm de la un motor pe benzină EcoBoost de 1,6 l special calibrat. Cea mai puternică Fiesta produsă vreodată, Fiesta ST200 va accelera de la 0-62 mph (0-100 km/h) în 6,7 secunde şi va prezenta specificaţii exclusiviste care includ exterior unic Storm Grey, jante din aliaj negru mat prelucrate distinctiv şi detalii speciale ale interiorului.  Producţia modelului Fiesta ST200 începe în iunie, primele livrări către clienţi fiind aşteptate imediat după această dată. „Modelul Fiesta ST este iubit cu adevărat de proprietari şi critici. Versiunea ST200 duce această maşină specială pentru şoferi la un nou nivel de putere şi performanţă. Cred că este un viitor model clasic în devenire.”, a spus Joe Bakaj, Vicepreşedinte, Dezvoltare Produs, Ford Europa.

Modelele Fiesta ST200 vor include de asemenea etriere vopsite în roşu

Tot la Geneva vor fi expuse noul Ford Kuga – care îşi face debutul european la Salonul Auto – dar şi versiunile de stradă şi de curse ale „supercar-ului” Ford GT, una lângă alta pentru prima dată în Europa. Fiesta ST 200 – pe lângă culoarea exclusivistă a exteriorului şi jantele din aliaj de 17 inch, modelele Fiesta ST200 vor include de asemenea etriere vopsite în roşu şi un interior îmbunătăţit cu scaune frontale unice, parţial din piele, Charcoal Recaro şi cusături argintii contrastante, plăcuţe de protecţie iluminate şi centuri de siguranţă cu detalii argintii. Motorul EcoBoost de 1,6 l al modelului Fiesta ST200 poate livra un surplus de 15 CP şi cuplu de 30 Nm până la 20 secunde. O transmisie de 4,06 – redusă de la 3,82 la Fiesta ST – măreşte mai mult acceleraţia în mers pentru o manevrabilitate îmbunătăţită şi o experienţă de condus şi mai distractivă. Viteza maximă este de 230 km/h (143 mph).

Ford a vândut de atunci 30.000 de modele Fiesta ST în Europa

Ca şi Fiesta ST, modelul ST200 oferă câteva funcţii optimizate pentru o mai bună virare şi agilitate sporită folosind un sistem îmbunătăţit Torque Vectoring Control şi control electronic al stabilităţii (ESP) cu 3 moduri, direcţie frontală special modificată, arc unic faţă şi spate şi setări amortizor cu centru de gravitate mai mic de 15 mm, raport al direcţiei mai accentuat de 13,69:1 şi braţe de direcţie mai scurte. Modelul Fiesta ST lansat în 2013, oferind 182 CP şi cuplu de 240 Nm de la un motor EcoBoost de 1,6 l şi acceleraţie de 0-62 mph (0-100 km/h) în 6,9 secunde – s-a poziţionat rapid ca cel mai bun hatchback compact de înaltă performanţă în Europa şi a câştigat peste 20 de premii în toată lumea în primul an de vânzare. Ford a vândut de atunci 30.000 de modele Fiesta ST în Europa.

Utilizatorii de iPhone pot activa Apple CarPlay

Noul Ford Kuga este expus la Geneva după prezentarea noului sistem Ford de comunicaţii şi divertisment SYNC 3 pentru prima dată în Europa la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona. SYNC 3 oferă o experienţă mai intuitivă şi mai uşor de utilizat pentru şoferi, cu performanţă mai rapidă şi comenzi vocale conversaţionale. Utilizatorii de iPhone pot activa Apple CarPlay, iar utilizatorii de Android pot să activeze Android Auto, două interfeţe realizate special pentru aceste două tipuri de telefoane inteligente. Noul Kuga este proiectat să facă condusul mai simplu, mai sigur, mai plăcut şi mai accesibil folosind tehnologiile Ford inovatoare de asistenţă pentru şoferi. Noul Ford Kuga vine cu un interior ergonomic şi confortabil, dar şi cu motoare eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil – inclusiv un motor diesel nou TDCi de 1,5 l şi 120 CP vizând o îmbunătăţire a consumului de combustibil de 5% comparativ cu fostul motor TDCi de 2,0 l şi 120 CP. Noul Kuga prezintă de asemenea un exterior nou, sportiv şi îndrăzneţ.

Ford revine la Le Mans după 50 de ani

La începutul acestei luni Ford a confirmat faptul că patru modele Ford GT Chip Ganassi Racing – două concurând în Campionatul Mondial de Anduranţă FIA 2016 (WEC) şi două în IMSA WeatherTech SportsCar Championship 2016 – vor concura pentru titlul la clasa GTE Pro în cursa emblematică de anduranţă de 24 de ore de la Le Mans în 18-19 iunie. Ford revine la Le Mans după 50 de ani de la atingerea legendarului „finish” 1-2-3 la cursa din 1966 cu maşina de curse originală Ford GT40. Cele patru maşini vor purta numerele de cursă 66, 67, 68 şi 69 în amintirea celor patru victorii succesive Ford de la Le Mans între anii 1966 şi 1969.

Ford a prezentat  noua versiune Fiesta ST 200 de 200 CP

Versiunile de stradă şi de curse Ford GT vor fi însoţite la Geneva de cei patru piloti ai echipei Ford Chip Ganassi Racing, desemnati pentru Le Mans: Stefan Muecke, Olivier Pla şi Andy Priaulx din WEC şi Dirk Mueller din campionatul IMSA. Model de vârf al gamei Ford Performance, noul Ford GT, reprezintă un exemplu de tehnologie pentru performanţa EcoBoost, aerodinamică şi construcţie din fibră de carbon uşoară. Ford GT va fi unul dintre cele mai exclusiviste vehicule Ford existente cu un volum limitat de vânzări în toată lumea, iar producţia pentru clienţii din Europa va începe la sfârşitul acestui an. „Fie că este vorba de noul Fiesta ST200, de noul Focus RS revoluţionar sau de „supercar-ul” inovator Ford GT, gama noastră de vehicule Ford Performance nu a fost niciodată atât de puternică. Tehnologia motorului EcoBoost de la Ford a permis realizarea unui model Ford Performance potrivit pentru orice buget şi stil de viaţă.”, declarat Raj Nair, Vicepreşedinte Executiv Ford şi Director Tehnic, Dezvoltare Produse Globale.