Medicii craioveni, atraşi cu mii de euro în spitalele din străinătate

0
387


Salarii de câteva ori mai mari decât în ţară şi condiţii de lucru mai bune. Asta au căutat medicii craioveni prezenţi, ieri, la târgul de joburi „Cariere în Alb”, organizat la Casa de Cultură a Studenţilor. Iar ofertele nu au lipsit deloc. Spitale din Danemarca, Suedia, Germania sau Norvegia au pus pe masă, prin intermediul firmelor de recrutare, oferte de nerefuzat. Remuneraţii de pornire de 2.000 de euro pentru asistenţii medicali şi peste 4.000 de euro pentru medicii specialişti.

La eveniment au participat angajatori publici şi privaţi, precum şi agenţii de recrutare internaţionale. Aceştia au încercat să-i convingă pe medicii craioveni cu oferte care mai de care mai bune. De la condiţii de lucru net superioare faţă de spitalele din ţară la pachete salariale atractive şi facilităţi pentru familiile cadrelor medicale. Fie că a fost vorba de rezidenţi, medici specialişti sau asistenţi medicali, aceştia au avut de unde alege. Angajatorii au oferit locuri de muncă în Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie, Suedia, Norvegia sau Danemarca. „La evenimentul Cariere în Alb de la Craiova participă şapte companii de recrutare. Ne aşteptăm să treacă pragul târgului în jur de 400-500 de vizitatori. De obicei aceştia completează un formular apoi sunt contactaţi de angajator”, a declarat Cătălin Lungu, specialist logistică al „Cariere în Alb”.

Târg pentru toate categoriile de personal medical

Joburile oferite în cadrul târgului au fost adaptate nevoilor şi intereselor specifice personalului din domeniul sănătăţii şi s-au adresat tuturor categoriilor de personal medical: medici, asistenţi medicali, medici dentişti, studenţi, farmacişti, fizioterapeuţi, moaşe şi specialităţi conexe. „Oferta noastră cuprinde locuri de muncă pentru cadrele medicale în Germania, de la rezidenţi la medici specialişti. Obligatoriu este să înveţe limba germană. Medicii români sunt apreciaţi atunci când sunt flexibili. Noi trebuie să găsim omul potrivit la locul potrivit. Trebuie ţinut cont de familie, de un anumit nivel”, a explicat Annemarie Steiner, reprezentant al unei companii de recrutare.

De obicei, la astfel de târguri cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt tinerii medici cu vârste între 30 şi 35 de ani, dar au fost cazuri în care specialişti cu peste 30 de ani de experienţă au venit în căutarea unui job mai bine plătit.

Mai multe locuri de muncă pentru asistenţi şi dentişti

Anul acesta au fost oferite mai multe locuri de muncă pentru asistenţi medicali şi dentişti, mai ales după ce piaţa de recrutare medicală a căpătat o nouă dimensiune în ceea ce priveşte interesul recrutorilor pentru aceste două categorii de joburi. „Sunt medic dentist şi vreau să găsesc un loc de muncă în străinătate, de preferat într-unul din statele din nordul Europei. Chiar dacă limba este destul de greu de învăţat, condiţiile de muncă sunt cele mai bune. Bineînţeles, mă gândesc şi la o salarizare mai bună decât în ţară, posibilităţile sunt altele”, a mărturisit unul dintre vizitatorii târgului.

Odată cu pachetele salariale, angajatorii au oferit şi servicii speciale: locuinţe de serviciu, suport în găsirea de locuri de muncă pentru ceilalţi membri ai familiei, cursuri de limbă străină gratuite sau sprijin pentru includerea copiilor în sistemul de învăţământ public din ţara respectivă. În plus, pentru cei ce nu vor să se stabilească într-o altă ţară există şi varianta locurilor de muncă temporare sau varianta în care să lucreze două săptămâni în ţară şi două în afară. În aceste situaţii se pot obţine până la 3.000 de lire pe lună.