Șoferițele, „sancționate” cu mărțișoare de 1 Martie

0
487

Mai multe echipaje ale Poliției Rutiere, însoțite de reprezentanți ai Registrului Auto Român (RAR) Dolj, au fost prezente ieri,pe Calea București din Craiova, în zona blocului S 200. Cum polițiștii, postați pe ambele sensuri de circulație erau vizibili de departe, cam toți conducătorii auto încetineau și probabil aveau câteva vorbe nu tocmai bune la adresa oamenilor legii ieșiți în trafic să le strice duminica. Însă acțiunea de ieri a fost una diferită, șoferițele care au circulat pe Calea București fiind cele vizate de polițiști. Asta pentru că majoritatea s-au trezit „trase pe dreapta”. După prima reacție, cea a oricărui conducător auto, supărat că a fost oprit, doamnele și domnișoarele se luminau la față. Asta pentru că polițiștii le-au oferit mărțișoare, pentru a marca ziua de 1 Martie, le-au făcut recomandări pentru un drum în siguranță şi nici o șoferiță nu a fost sancționată. Unele dintre ele, surprinse și încântate de gest, chiar i-au pupat pe oamenii legii.

„A devenit deja o tradiție pentru poliţiştii rutieri ca, împreună cu o firmă de asigurări auto, să desfășoare această activitate pe principalele artere de circulație din municipiul Craiova. În fiecare an, de 1 Martie, participantele la trafic primesc un mărțișor, cu urările noastre de primăvară frumoasă și fără evenimente rutiere”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.