Cu 227 de voturi din 444 / Senatorul Mario Ovidiu Oprea a fost ales preşedinte al PNL Craiova

0
1161

pnl (2)Cinci membri s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Craiova, care a fost ales ieri, în cadrul alegerilor organizate pentru Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipale. Senatorul Mario Ovidiu Oprea, liderul grupului PNL din Senat, deputatul Ionuţ Stroe, Marcel Marcea, fost consilier judeţean, David Lupu, de profesie inginer şi avocatul Marin Stoian au intrat în această competiţie care nu a fost una prea elegantă. După ce şi-a spus discursul cu multă patimă, David Lupu a anunţat că se retage din cursă, mai rămânând astfel patru candidaţi să se lupte pentru funcţia de preşedinte. La finalul numărării voturilor, senatorul Mario Oprea a ieşit câştigător, fiind ales de 227 de colegi, urmat de fostul preşedinte al PNL Craiova, deputatul Ionuţ Stroe, care a strâns 110 voturi, iar Marcel Marcea, “soldatul credincios al Partidului Democrat” a obţinut şi el un număr onorabil de voturi – 104. Avocatul Stoian nu a reuşit să convingă decât trei colegi că ar fi potrivit să conducă destinele acestei organizaţii. 

           pnl Alegeri cu scandal ieri, la PNL Craiova. În prezenţa presei, liberalii doljeni şi-au aruncat cuvinte grele unii altora, s-au jignit, s-au acuzat reciproc că fac jocurile PSD-ului şi şi-au strigat câte-n lună şi-n stele. Senatorul Mario Ovidiu Oprea a fost desemnat pe 16 martie, de către Biroul politic judeţean al PNL Dolj drept candidat al partidului la funcţia de primar al Craiovei, precum şi preşedinte interimar al PNL Craiova, funcţie care era deţinută de deputatul Ionuţ Stroe. Mario Ovidiu Oprea a fost desemnat prin vot secret pentru a candida la Primăria Craiova, el obţinând cel mai mare număr de voturi (46) în competiţia pentru această candidatură, în care au mai fost înscrişi deputatul Ionuţ Stroe (2 voturi), Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj (2 voturi), consilierul local Marian Vasile (4 voturi) şi Eugen Călinoiu (2 voturi). Candidatul PNL la Primăria Craiova a fost desemnat, potrivit statutului partidului, să conducă interimar şi organizaţia PNL Craiova. Aceste alegeri au fost imediat contestate de deputatul Ionuţ Stroe, iar “plângerea” se află pe masa Curţii de Arbitraj a PNL de la Bucureşti. Ionuţ Stroe contestă legalitatea acestor alegeri, despre care a spus ieri, într-un discurs bine nuanţat, că s-au făcut pe ascuns, că dacă doreau să ocupe PNL Craiova, colegii săi “nu trebuiau să intre pe uşa din dos, ci puteau să o facă prin uşa din faţă, într-un mod elegant şi ar fi fost bineveniţi…”.

A fost sau nu a fost statutară şedinţa ?!

            pnl (3)Faptul că cele două formaţiuni – fostul PNL şi fostul PDL nu reuşesc să facă adevărata joncţiune la Dolj, nu mai este pentru nimeni o noutate, ea este o certitudine. Surpriza vine din faptul că şi între membri ai aceleaşi formaţiuni politice a intrat dihonia. Liberalii cu state vechi : senatorul Mario Oprea şi deputatul Ionuţ Stroe şi-au aruncat săgeţi, iar garda veche din PDL, deputatul Nicolae Giugea şi fostul deputat Ştefan Stoica nu l-au susţinut pe “soldatul credincios al PDL-ului”, pe Marcel Marcea, ci au făcut zid în jurul senatorului Mario Oprea.  Marcel Marcea şi Nicolae Giugea s-au contrat asupra noţiunii de cvorum. Pentru preşedintele PNL Dolj Nicolae Giugea, cvorum înseamnă jumătate plus unu din cei prezenţi, în timp Marcel Marcea susţine că cvorum trebuie să fie jumătate plus unu din toţi membrii filialei. Marcel Marcea a fost susţinut şi de avocatul Cosmin Roşulescu, care a explicat că organizaţia municipală cuprinde 1400 de membri, iar potrivit art 41 din Regulamentul de funcţionare a birourilor locale şi judeţene este statutară o şedinţă la care participă jumătate plus unu, deci 701 membri. “Au fost convocaţi astăzi ( n.r ieri) 552 si moment sunt 326  de membri, în sală. Evident că nu este o şedinţă statutară…”, a spus Cosmin Roşulescu.  Această afirmaţie a fost imediat combătută, subliniindu-se faptul că în sală sunt doar cei cu cotizaţia la zi…ceea ce înseamna că numărul de 326 de membri este suficient pentru a se considera ca aceste alegeri sunt statutare.

Jocuri de culise şi schimburi de replici tăioase

          pnl (4)Liberalii neimplicaţi în confruntarea  din interiorul partidului vorbesc în şoaptă că de fapt nu ar fi o susţinere a senatorului Mario Oprea chiar dezinteresată din partea cuplului Giugea-Stoica.  În spatele acestor jocuri e ceva mai mult…. S-a dorit de fapt îndepărtarea lui Ionuţ Stroe de la şefia organizaţiei municipale, acesta venind cu idei revoluţionare, de deschidere  a partidului, iar de teamă că cei noi veniţi ar putea ocupa locurile celor cu state vechi, l-a făcut nefrecventabil pe Ionuţ Stroe, iar la ceas de seară a fost “executat”.  De aceia la începutul scrutinului, favorit în această competiţie a fost senatorul Mario-Ovidiu Oprea, un politician onest, cu foarte mult bun simţ şi care s-a angajat într-un proiect care de regulă se joacă cu cariera de politician pe masă.  După discursurile pline de patimă a celorlalţi candidaţi se vorbea şi de turul II al alegerilor, mulţi dintre cei prezenţi în sală, răzgândindu-se pe ultima sută de metri. Preşedintele PNL Olt, Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii, invitat la aceste alegeri a fost şi el uimit de cantitatea de jigniri şi reproşuri şi a spus că “se vede sângele oltenesc, se văd energiile descătuşate…”. Acesta şi-a găsit cu greu cuvintele şi după ce şi-a încheiat discursul nu a mai nimerit uşa să fugă mai repede…

“Cine este Marcel Marcea ?!”

            Candidatul David Lupu a spus, de exemplu, că actorii “puciului” din 16 martie nu ar mai trebui să participe niciodată la alegeri în interiorul PNL şi a cerut chiar să se supună la vot propunerea sa, dar acesta a fost oprit din sală şi huidut. La final, a spus că se retrage din această cusă. Marcel Marcea a anunţat că şi-a schimbat discursul, deşi, initial, a vrut să vorbească “despre Craiova şi sărăcia din Craiova, despre locul unde nu se întâmplă nimic, despre Olguţa Vasilescu”. Marcel Marcea le-a reproşat colegilor că le este frică să-i pronunţe numele fostului edil al Craiovei. “Cine este Marcel Marcea ?! Un soldat al Partidului Democrat. Am fost şi sunt mândru că am fost în PD. Sunt mândru că am avut generali care m-au condus în luptă : pe Radu Berceanu, pe Marian Jean Marinescu. Şi aşa cum liberalii au avut crezul liberal, PD-ul a avut şi el un crez : crezul de a lupta împotriva PSD-ului…”, a subliniat Marcel Marcea.

Mario Oprea : “Vă vreau în echipa mea !”

        1Senatorul Mario Oprea l-a contrazis pe Marcel Marcea şi a venit cu o lista de articole, de communicate de presă în care o critică pe Lia Olguţa Vasilescu. Parlamentarul doljean a spus că nu este o extraopţiune, nu şi-a tranzacţionat un alt mandat, nu este un lider împins de la spate, ci un competitor care dă totul şi care le-a cerut colegilor, prezenţi ieri, în sală să facă parte din echipa sa. “Există destui care au în agendă să vă descurajeze, să vă intimideze, să fiţi plafonaţi, nesiguri. Eu, Mario Ovidiu Oprea nu sunt printre ei şi cea mai bună echipă este cea care nu se destramă în faţa obstacolelor”, a subliniat senatorul Mario Oprea. Deputatul Ionuţ Stroe a venit şi el cu un discurs foarte bun, i-a rechemat în partid pe foştii membri care au părăsit într-o formă sau alta formaţiunea, fie  doar şi prin absenţa din viaţa politică. Ionuţ Stroe a spus că este o pierdere pentru partid plecarea lui Dan Cherciu, a avocatului Săuleanu sau îndepărtarea europarlamentarului Marian Jean Marinescu. Deputatul Stroe a spus că contactele pe care le-a avut cu aceştia, reconstruirea unui dialog, consultarea cu aceşti oameni valoroşi a nemulţumit tabăra cealaltă, care doreşte de fapt să facă din PNL, un SRL şi nu un partid european, modern. La final s-au numărat voturile, au fost suspiciuni de fraudă, au fost comentarii şi foarte mulţi nemulţumiţi…