Acţiuni în tot judeţul pentru protejarea „aurului verde”

0
476

Poliţiştii doljeni împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Dolj au desfăşurat, pe parcursul lunii trecute, o serie de acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul forestier în cadrul cărora s-au întocmit 16 dosare penale şi s-au aplicat aproape 200 de amezi în valoare de peste 151.000 lei.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, în perioada 7 iulie – 31 iulie 2015, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi protejarea fondurilor forestiere, poliţiştii doljeni din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră,  în colaborare cu reprezentanţii I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea şi Direcţiei Silvice Dolj au organizat în judeţul Dolj o amplă acţiune pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniul exploatării, transportului şi comercializării materialului lemnos precum şi pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul forestier. În urma controalelor efectuate, la care au participat peste 140 de poliţişti şi 20 de jandarmi, oamenii legii au constatat 16 fapte de natură penală, precum şi 197 de abateri de natură contravenţională de la legislaţia în vigoare, pentru sancţionarea cărora s-au aplicat amenzi ce depăşesc 151 000 lei. De asemenea, poliţiştii doljeni au ridicat în vederea confiscării peste 167 m.c. material lemnos în valoare de aproximativ 55 000 lei.

Astfel, în cadrul controalelor efectuate de oamenii legii a fost identificat Florea M., de 48 de ani, din comuna Măceşu de Jos, care a redus suprafaţa fondului forestier U.P. 1 Cârna, prin amplasarea, fără drept, a două construcţii. „Poliţiştii au întocmit un dosar penal pe numele doljeanului în conformitate cu prevederile Codului Silvic”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.