Au fost confirmate primele cazuri de „Boala limbii albastre”

1
399

În judeţul Dolj au fost diagnosticate trei cazuri de „Boala limbii albastre”. Greceşti, Secu şi Argetoaia sunt localităţile unde proprietarii de bovine au solicitat prezenţa medicului veterinar. Boala  nu a evoluat pe teritorul judeţului până-n prezent. Aceasta este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura unor specii de insecte hematofoce, din genul Culicoides şi nu prin contactul direct între animale. Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Dolj a trimis imediat specialişti în zona cu pricina, s-au prelevat probe de sânge, iar rezultatul analizelor a fost unul pozitiv.

La începutul săptămânii trecute, proprietari de bovine din localităţile Greceşti, Busuletu, Secu şi Argetoaia au solicitat prezenţa medicului veterinar, pentru că animalele deţinute prezentau semne de boală. După examinarea animalelor, medicul veterinar a constatat leziuni bucale, mamare, edeme submandibulare, semne clinice care pot fi atribuite bolii limbii albastre şi a prelevat probe de sânge de le acestea, probe care au fost trimise spre analiză laboratorului din cadrul DSVSA Dolj. „În urma examenului serologic realizat, s-a constatat că probele sunt pozitive pentru Boala limbii albastre”, a preciat dr. Andrei Butaru, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Dolj.

„Această boală nu afectează omul, dar produce pagube economice”

Andrei Butaru

Reprezentantul Direcţiei mai spune că ulterior prelevării probelor, medicul veterinar a fost solicitat şi de către alţi proprietari de bovine din zonă, pentru că animalele lor prezentau semne clinice similare, cu intensităţi şi localizări diferite. „DSVSA Dolj a trimis o echipă de specialişti în zonă care a prelevat probe de sânge şi de la aceste animale. Şi aceste probe analizate au avut rezultat pozitiv pentru Boala limbii albastre. Conform procedurilor, ca urmare a suspiciuni apariţiei Bolii limbii albastre, probele de sânge prelevate au fost expediate către Laboratorul Naţional de Referinţă, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală. Aceste probe, analizate în cadrul IDSA sâmbătă, 30 august, au avut rezultate pozitive pentru Boala limbii albastre. Această boală nu afectează omul, dar produce pagube economice”, a mai spus Andrei Butaru.

Se va actualiza Centrul Local de Combaterea Bolilor

Sorin Răducan

Boala limbii albastre este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura unor specii de inspecte hematofage, din genul Culicoides şi nu prin contact direct între animale. Boala afectează rumegătoarele şi are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcţie de situaţie, morbiditatea putând ajunge, uneori, la 100% din efectiv. Pierderile economice se datorează costurilor aferente eradicării bolii, incluzând despăgubirea animalelor ucise, cheltuieli legate de activităţile de eradicare a bolii, cheltuieli pentru ecarisarea teritoriului şi a activităţilor de dezinsecţie şi dezinfecţie. Prefectul judeţului Dolj, Sorin Răducan ne-a precizat ieri că din momentul în care această boală a început să evolueze în judeţele vecine, Gorj, Vâlcea, Olt, Direcţia Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Dolj este în stare de alertă şi a propus Prefecturii actualizarea Centrului Local de Combaterea Bolilor, în confomitate cu Legea nr 1 din 2008, pentru a stabili componenţa acestuia. Se vor stabili măsuri de prevenire şi control conform Planului de contigenţă şi Manualului Operaţional postat pe pagina de web a instituţiei ANSVSA. În plus, DSVSA Dolj a organizat întâlniri de informare şi instruire cu fermierii crescători de bovine, ovine şi caprine şi a trimis informări la toate Primăriile din judeţ.

1 COMENTARIU

Comments are closed.