Începe Simpozionul „Vintilă Horia: o sută de ani de la naștere”

0
641

La Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” are loc, pe parcursul zilelor de astăzi și mâine, Simpozionul „Vintilă Horia: o sută de ani de la naștere”, dedicat vieţii şi operei lui Vintilă Horia (1915-1992), cu prilejul împlinii a o sută de ani de la naştere. Programul începe la ora 9.00 și cuprinde prezentări și lansări de cărți – între care și volumul inedit al scriitorului „Memoriile unui fost Săgetător” – , vizionare de film și o masă rotundă.

«În decembrie 2015 se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Vintilă Horia. Prin organizarea acestui simpozion ne propunem să marcăm cum se cuvine această cifră rotundă, să-l cinstim pe singurul scriitor român căruia i-a fost decernat cel mai prestigios premiu literar din Franța, Premiul Goncourt, pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”. Și, unde mai pui că Vintilă Horia este fiu al locului, fiind născut la Segarcea, în județul Dolj», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Lucrările simpozionului se vor desfășura în Sala „Dinu C. Giurescu” a bibliotecii și urmează să fie cuprinse într-un volum care va fi publicat cu sprijinul instituției. Iniţiatorul organizării evenimentului este Cristian Bădiliţă, doctor al Universităţii Paris IV – Sorbona, scriitor şi istoric al creştinismului timpuriu. „Organizarea unui asemenea simpozion este un gest de profesionalism și de minimă decență față de o valoare de prim rang a culturii române și universale. De ce în județul Dolj? Pentru că Vintilă Horia s-a născut și a copilărit la Segarcea, este fiu al Doljului, unul din cei mai importanți, dar și mai neglijați. E momentul să fie prețuit și acasă așa cum este în străinătate”, spune Cristian Bădiliţă.

La simpozion și-au anunțat participarea acad. Basarab Nicolescu (Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare, Paris) – care va vorbi despre corespondența domniei sale cu Vintilă Horia, și jurnalista Marilena Rotaru (Televiziunea Română, București) – care a realizat documentare despre Vintilă Horia în seria „Memoria exilului românesc” (1991-1996) și în „Întoarcerea lui Vintilă Horia” (2002) și care va vorbi despre „Vintilă Horia în dosarele securității”.

Li se alătură profesori, scriitori și alți invitați, între care Florin Manolescu (Universitatea Ruhr, Bochum, Germania), Miruna Lepuş (Editura Vremea, Bucureşti), Georgeta Orian și Alexandru Gruian (Universitatea Alba-Iulia), Mihaela Albu și Dan Anghelescu (Universitatea Craiova/Bucureşti), Lucian Dîncă, Ioana Costa (Universitatea Bucureşti), Corin Braga (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Alina Costin (Université Paris Est, Créteil), Claudia Drăgănoiu (Freie Universitat, Berlin), Liviu Ilie (Universitatea Craiova), preot Cristian Langa, Silvia Colfescu (Editura „Vremea”).