Dolj: Cod galben de precipitații și vând valabil de mâine

0
304

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări Cod Galben de precipitații și vânt, ambele vizând și județul Dolj. Prima intră în vigoare pe 5 martie, ora 13 și este valabilă până pe 6 martie, ora 16, când vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15… 20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Cea de-a doua avertizare vizează perioada 6 martie, ora 16.00 – 7 martie, ora 16.00. În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.