„Dolju-n bucate”, de Zilele municipiului Calafat

0
584

afis_Dolju-n_bucate_Calafat AO nouă ediţie a evenimentului „Dolju-n bucate” are loc la începutul acestei luni, proiectul iniţiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj împreună cu comunităţile rurale propunându-şi să pună în valoare bucătăria tradiţională a judeţului Dolj. De această dată, parteneri sunt Primăria şi Consiliul Local Calafat şi Biblioteca Municipală – filiala Calafat, evenimentul urmând să aibă loc mâine, 5 mai, de la ora 12.00, în contextul inaugurării Muzeului Ţărănesc. Expoziţia culinară va fi deschisă la sediul Bibliotecii Municipale – filiala Calafat şi face parte din programul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Calafat – ediţia a XXV-a, care se vor desfăşura în perioada 5-9 mai. Alături de Calafat, la „Dolju-n bucate” vor participa cu preparate tradiţionale localităţile Dăbuleni, Urzicuţa, Pieleşti, Ghidici, Maglavit, Desa, precum şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria, Casa de Cultură „Amza Pellea” Băileşti şi A.T.R.ECO.