Medicamentele ieftine ar putea dispărea de pe piaţă

0
284

Medicamentele ieftine ar putea dispărea de pe piaţă în dauna celor scumpe, dacă Ministerul Sănătăţii va insista cu scăderea cu 15% a preţurilor de producător, susţine Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

„Scăderea preţului de decontare poate conduce la o reducere a cheltuielilor, în primă fază. Însă, în final, consecinţa adoptării unor adaosuri mai mici va fi ajustarea pieţei în favoarea medicamentelor mai scumpe, ce asigură un adaos mai mare în valoare absolută”, afirmă Dragoş Damian, preşedinte APMGR.

Acesta a dat exemplul unor medicamente de acelaşi fel (folosite pentru tratarea unei boli), unul original, care costă 200 de lei, şi unul generic, care costă 100 de lei. Cum sistemul de sănătate le decontează pe amândouă, pe piaţă va rămâne cel scump, pentru că la un adaos de 10% valoarea absolută a acestuia este 20 lei, faţă de 10 lei medicamentul ieftin.

Damian mai susţine că, din cauza suprareglementării din sănătate, în ultimii ani, 1.500 de preparate ieftine au dispărut din farmacii. “Datorită supraregelementării, de tipul scăderii preţurilor cu 15%, volumul medicamentelor generice (mai ieftine) vândute în România a scăzut de la 73% din piaţă în trimestrul I din 2008 la 62,6% în aceeaşi perioadă din 2011”, afirmă preşedintele APMGR.

Producătorii de medicamente generice mai cer aducerea preţurilor medicamentelor la nivel european, exceptarea acestor producători de la plata contribuţiei pe venituri şi introducerea cardului de sănătate pentru a se evita frauda din sistem (reţete fictive). (Mediafax)