Grecia: La solicitarea lui Tsipras, ministrul Finanţelor, Varoufakis, a demisionat

0
279

Ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a anunţat în această dimineaţă demisia sa în urma victoriei lui NU la referendumul privind propunerile creditorilor Atenei. „La puţină vreme după anunţul rezultatului referendumului am fost informat de preferinţa membrilor Eurogrupului şi a partenerilor asociaţi (…) pentru absenţa mea la reuniune; o idee pe care primul-ministru a găsit-o potenţialmente utilă în obţinerea unui acord. Pentru aceste motive, părăsesc Ministerul Finanţelor, astăzi”, a explicat pe blogul său, Yanis Varoufakis. „Marea legitimitate a guvernului nostru trebuie investită acum într-un DA la o soluţie adecvată”. La nivel european, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au avut o reacţie prudentă, estimându-şi acordul pe faptul că votul cetăţenilor greci trebuie respectat. Cei doi lideri europeni solicită convocarea unui summit al zonei euro pentru mâine, confirmat şi de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Reamintim că NU a recoltat 61,3% din voturile grecilor la referendumul de ieri.