Ziua Crucii Roşii din România a fost aniversată la Palatul Elisabeta

0
274

Principesa Margareta a găzduit sâmbătă, la Palatul Elisabeta, un eveniment dedicat împlinirii a 139 de ani de activitate umanitară şi a aniversării centenarului acordării înaltului patronaj de către regina Maria Crucii Roşii Române. ”Este o mare bucurie să putem sărbători astăzi împreună, la Palatul Elisabeta, ziua Crucii Roşii din România. Organizaţie auxiliară a autorităţilor publice în domeniul umanitar, Crucea Roşie Română a contribuit remarcabil în anul 2014 la sprijinirea celor aflaţi în suferinţă. Am încercat să ne îndeplinim misiunea: resurse umane, corturi, adăposturi de iarnă, alimente au fost acordate victimelor inundaţiilor, persoanelor vulnerabile, bătrânilor aflaţi în nevoie, copiilor proveniţi din familii cu venituri mici şi tuturor celor care ne-au solicitat. Voluntarii noştri sunt instruiţi, antrenaţi şi hotărâţi să salveze sau să facă mai bună viaţa oamenilor. Anul acesta sărbătorim 100 de ani de când regina Maria a acordat înaltul patronaj Crucii Roşii din România”, a spus principesa Margareta. Ea a adăugat că reginele Elisabeta, Elena şi Ana au avut propria lor participare la cele două războaie mondiale şi au susţinut o generoasă activitate medicală şi socială, iar prezenţa familiei regale alături de Crucea Roşie este o realitate istorică respectată de societatea românească.

”Sărbătorim surorile de Cruce Roşie care au alinat suferinţele răniţilor şi bolnavilor în timp de război”

La rândul său, directorul general al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, Ioan Silviu Lefter, a menţionat că sâmbătă sunt sărbătorite surorile şi voluntarii de Cruce Roşie. ”Sărbătorim astăzi surorile de Cruce Roşie care au alinat suferinţele răniţilor şi bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri şi bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos, tuberculoză, care au distribuit mesaje familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Sărbătorim voluntarii care au distribuit hrană persoanelor care sufereau de foame, care au construit adăposturi pentru cei care au rămas fără case în urma inundaţiilor, cutremurelor, războiului, care au distribuit haine şi paturi pentru a încălzi sufletele în timpul frigului extrem”, a spus Lefter. Principesa Margareta a oferit în dar Crucii Roşii Române un portret al reginei Maria realizat de artistul plastic Valentin Tănase. Principesa Margareta a fost aleasă pe 15 mai 2015 preşedinte al Crucii Roşii Române în cadrul Adunării Generale a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România care a avut loc la Braşov.