La volan fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice

0
340

etilotestÎn data de 04 iulie a.c, în jurul orei 08.30, în comuna Lipovu a fost depistat A. Florin, 29 de ani, din comuna Bârca, Dolj în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat.  A. Florin a fost condus la spitalul Segarcea unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din investigaţii s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumurile publice de către C. Suraj, 27 de ani,  din comuna Bârca, Dolj, acesta cunoscând faptul că tânărul nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe numele celor în cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în conformitate cu prevederile legale.