„Jandarm pentru o zi”, la Liceul „Charles Laugier” Craiova

0
2078

Ieri, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au executat o misiune cu totul specială. Nu a fost vorba despre o intervenţie, la vreun eveniment specific, ci, pur şi simplu, de un gest umanitar. Oamenii legii au mers la Liceul „Charles Laugier” din Craiova, unde au fost alături de un elev din cls.a IX-a , care vrea să îmbrăţişeze cariera militară, dar, din motive care nu ţin de el, nu o poate urma.

Jandarmii de la GJM Craiova au fost, ieri, în „misiune”, la Liceul „Charles Laugier” din Craiova. Nu au venit să intervină în aplanarea vreunui conflict, nu au ţinut lecţii de prevenire, ci au vrut să-i dea speranţă unui elev din cls. a IX-a, care, din motive medicale, nu poate urma o carieră militară, chiar dacă acesta este visul lui. „Povestea lui  Ilie Nicu Fabian am aflat-o de la o persoană apropiată lui, care îi cunoştea pasiunea pentru uniforma militară şi pentru Jandarmerie, relatându-ne, în scris, despre aspecte importante din viaţa adolescentului. Astfel, am aflat că şi-a dorit să urmeze cursurile unui liceu militar, dar, din cauza unor probleme medicale, acest lucru nu a fost posibil, fiind vorba de norme care nu îi permit să facă parte din sistemul de ordine şi apărare. Totodată, am aflat că este născut pe data de 5 decembrie şi că provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale foarte reduse. Nu am rămas indiferenţi şi, din dorinţa de a contribui la visul elevului, ne-am prezentat la şcoala unde el învaţă şi i-am oferit titlul de „Jandarm pentru o zi”. Alături de distincţie, i-am oferit un tort, haine şi încălţăminte, rechizite şi alimente, ţinând cont că este născut în ajun de Moş Nicolae”, a precizat lt.  Claudia Niţă, purtător de cuvând al GJM Craiova. Gestul jandarmilor a fost apreciat şi de conducerea de la „Charles Laugier”. „Este un gest emoţionant. Noi am mai avut şi avem proiecte educative cu Jandarmeria. Şi noi am fost surprinşi , când am aflat de această acţiune şi nu putem decât să le mulţumim jandarmilor”, a menţionat prof.  Ludmila Panea, director al Liceului „Charles Laugier”.