Dolj: Prinşi în flagrant la furat de componente de utilaje agricole

0
291
Potrivit IPJ Dolj, ieri, ora 11.00, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi de către C.ALEXANDRU, 21 de ani, din comuna Drăgoteşti, Dolj cu privire la faptul că, două persoane necunoscute, au pătruns în incinta societăţii pe care o deţine în satul Popânzăleşti, şi sustrag componente de la utilajele agricole. Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti s-au deplasat la locaţia indicată, astfel că au fost prinşi şi identificaţi T.D., 17 ani şi S.A., de 15 ani, ambii din comuna Drăgoteşti. Aceştia, prin spargerea unui geam, au intrat în hala societăţii de unde au luat o chiuloasă pentru tractor, iar din curte au furat o jantă pentru tractor, cuţite pentru plug şi lanţuri pentru combină. Prejudiciul cauzat, în valoare de 500 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.