Preşedintele Iohannis participă la manifestările din Polonia de aniversare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial

0
252

Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi la manifestările organizate cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial organizate la Gdansk, în Republica Polonă. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va vizita împreună cu omologul său polonez, Bronislaw Komorowski, la Centrul European Solidaritatea din Gdansk o expoziţie dedicată celui de-al Doilea Război Mondial şi va participa la panelul istoric cu titlul “Reevaluarea moştenirii celui de-al Doilea Război Mondial după 70 de ani” şi la panelul politic intitulat “Integrarea Europeană ca lecţie învăţată după cel de-al Doilea Război Mondial: ce mai reprezintă aceasta astăzi”. De asemenea, preşedintele Iohannis va participa la ceremonia de aprindere de candele la Monumentul lucrătorilor navali, la dineul oficial oferit de preşedintele Komorowski şi la ceremonia de marcare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial de la Monumentul Apărătorilor Polonezi.