Dosar penal la Spitalul din Segarcea după moartea unei paciente

0
609

Poliţiştii doljeni au deschis un dosar penal după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, o femeie de 67 de ani a murit în Spitalul din Segarcea în urma unei injecţii cu piafen. O asistentă de la unitatea medicală i-a administrat pacientei calmantul, asta deşi în fişa de observaţie scria că este alergică, lucru recunoscut de conducerea spitalului.

Otilia Constantin, în vârstă de 67 de ani, din comuna doljeană Cerăt, a ajuns, săptămâna trecută, la Spitalul Orăşenesc Segarcea, pentru a se opera la un picior. Intervenţia chirurgicală a decurs bine, însă pentru că avea dureri, o asistentă i-a administrat Piafen, deşi pacienta era alergică. Femeia a făcut şoc anafilactic şi a decedat. Mai exact, deşi în fişa de observaţie a femeii scria că este alergică la algocalmin, asistenta i-a făcut o injecţie cu Piafen, care conţinea şi substanţa ce i-a fost fatală femeii.

Disperaţi, membrii familiei au cerut explicaţii conducerii unităţii medicale, în condiţiile în care ei anunţaseră despre alergia femeii. Directorul Spitalului din Segarcea, Doru Golfiţă, a recunoscut că vina îi aparţine asistentei: „Pacienta ar fi fost alergică la algocalmin şi asistenta i-a făcut piafen. Trebuia să nu facă dacă ştia că e alergică la algocalmin. Este notat în foaie de observaţie alergie la algocalmin. Normal era să se uite. E obligaţia lor să se uite”, a declarat acesta.

Pentru că raportul preliminar medico-legal de după autopsie confirmă că decesul femeii s-a produs din cauza şocului anafilactic, poliţiştii doljeni au deschis un dosar penal, urmând ca la finalizarea anchetei să se dispună soluţia corespunzătoare prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea. Familia victimei a anunţat că va sesiza şi Colegiul Medicilor Dolj, pentru că îşi doreşte să plătească asistenta vinovată.