Pianista Rebeca Omordia aduce o primă audiţie naţională în Festivalul „Craiova Muzicală”

0
546

Născută la Craiova, unde a absolvit Liceul de Arte „Marin Sorescu”, şi stabilită în Anglia – unde, în anii din urmă, a câştigat o bursă de studii la Conservatorul din Birmingham şi Trinity College of Music din Londra –, tânăra pianistă Rebeca Omordia revine cu un recital pe scena Filarmonicii „Oltenia”, în cadrul celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”.

Evenimentul va avea loc peste o săptămână, mai precis luni, 15 decembrie, de la ora 19.00, şi va propune spre audiţie un program bazat pe creaţia pentru pian a secolului al XX-lea. Repertoriul va include lucrări de Claude Debussy, Maurice Ravel, Serghei Rahmaninov, precum şi John Ireland – cel mai important muzician britanic care a compus pentru pian –, Rebeca Omordia urmând ca la Craiova să-i interpreteze Sonata în primă audiţie naţională. Lucrarea – „cea mai reprezentativă sonată pentru pian britanică”, subliniază solista – va fi prezentată de aceasta şi în cadrul altor concerte în Anglia, organizaţia „John Ireland Trust”, în colaborare cu Archery Promotions, promovând evenimentele.

«Este o ocazie perfectă să fac cunoscută şi Filarmonica „Oltenia”!», consideră Rebeca Omordia, cu speranţa că promovarea sa «va contribui, chiar dacă numai într-o mică măsură, la sporirea şanselor Craiovei de a deveni în 2021 „Capitală Culturală Europeană”». Despre prima audiţie cu Sonata lui John Ireland, viitoarele sale proiecte împreună cu Filarmonica „Oltenia”, dar şi despre cum simte sărbătorile de iarnă, tânăra pianistă – pe jumătate româncă, pe jumătate nigeriancă – a vorbit în interviul pe care ni l-a acordat cu plăcere şi cu interes.

 

– Înainte de toate, bine ai revenit la Craiova! Ce înseamnă pentru tine a evolua pe scena Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”?

– Sunt nespus de fericită să revin pe scena Filarmonicii „Oltenia” cu un recital de pian în cadrul Festivalului „Craiova Muzicala”. Este un privilegiu să iau parte la acest festival prestigios alături de mari personalităţi din lumea muzicală pe care le-am admirat întotdeauna. Întâlnirea cu publicul meloman craiovean va face ca revenirea acasă de sărbători să fie într-adevăr specială si completă. Anul trecut mi-am petrecut sărbătorile în Nigeria, împreună cu familia tatălui meu, iar anul acesta m-am hotărât să vin „acasă”, la Craiova, locul cel mai apropiat sufletului meu, în care regăsesc întotdeauna amintiri nepreţuite şi oameni deosebiţi.

– Recitalul pe care îl vei susţine va propune publicului un program atractiv de muzică franceză, rusă şi engleză, iar între compoziţii se regăseşte şi o primă audiţie naţională. Ne poţi oferi câteva amănunte?

– Programul recitalului va cuprinde lucrări pentru pian ale compozitorilor secolului al XX-lea, având ca punct central Sonata pentru pian de John Ireland, însoţită de lucrări majore din repertoriul pianistic al compozitorilor contemporani, precum Gaspard de la nuit de Ravel – considerată cea mai dificilă lucrare, din punct de vedere tehnic, din repertoriul pentru pian, Images, caietul I de Debussy şi Sonata a III-a de Prokofiev. Considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori englezi, John Ireland este reprezentantul curentului impresionist în Anglia, creaţia sa purtând amprentele impresionismului francez printr-o asemănare izbitoare cu lumea sonoră a lui Debussy şi Ravel, dar şi influenţe puternice ale compozitorilor contemporani precum Stravinsky şi Bartok. Sonata pentru pian de Ireland este o piesă complexă ca formă, de mare virtuozitate, şi se situează în fruntea repertoriului pentru pian britanic, mari critici de specialitate ai renumitei reviste londoneze „Gramophone” considerând-o „lucrarea de geniu a compozitorului” şi „exemplul reprezentativ al sonatei pentru pian britanice”. Deşi poartă o paletă coloristică puternic impresionistă, Sonata pentru pian de Ireland îşi păstrează autenticitatea printr-un limbaj muzical propriu rezultat din folosirea genială a unor formule melodice şi ritmice tipice folclorului englez.

Crăciun 2012 la Craiova, în Parcul „Nicolae Romanescu”

– Nu este însă pentru prima dată când faci cunoscute creaţiile pianistice ale lui John Ireland… Sonata sa va avea o primă audiţie naţională la Craiova. O veni mai prezenta şi în cadrul altor recitaluri?

– Am cântat de nenumărate ori Sonata pentru violoncel şi pian de John Ireland cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Webber, cel care mi-a făcut cunoscută creaţia compozitorului englez. Astfel, treptat, am introdus în repertoriul meu solo şi piesele pentru pian ale lui John Ireland, precum suitele Decorations şi Sea Idyll, pe care le-am cântat adesea în cadrul unor recitaluri organizate de British Music Society şi The John Ireland Trust. Sonata pentru pian de Ireland va fi o prezenţă constanta în repertoriul meu din acest sezon. Beneficiez de sprijinul Fundaţiei „John Ireland Trust”, care, în colaborare cu Archery Promotions, vor promova aceste concerte în diverse publicaţii naţionale precum şi într-o transmisiune directă la BBC Radio 3. De asemenea, în luna iulie 2015 voi cânta lucrarea pentru pian şi orchestră Legend (considerată un al doilea concert pentru pian şi orchestră „neterminat”) de John Ireland cu orchestra din Ealing, Anglia.

În acest context, m-am hotărât să fac cunoscută Sonata pentru pian de Ireland şi publicului din România, în special publicului craiovean. Filarmonica „Oltenia” este deja un centru muzical major la nivel naţional, iar aceasta va fi o ocazie deosebită de a promova această instituţie şi la nivel european şi, sper, va contribui, chiar dacă numai într-o mică măsură, la sporirea şanselor noastre de a câştiga titlul de „Capitală Culturală Europeană”!

– Mai ai şi alte viitoare proiecte împreună cu Filarmonica din Craiova?

– Sezonul de concerte 2015 va fi deosebit de interesant şi plin de activităţi! Pe lângă proiectul de recitaluri solo care vor include Sonata pentru pian de John Ireland, ca şi Legend cu orchestra din Ealing, în luna mai 2015 voi înregistra CD-ul meu de debut cu casa de discuri AMP Records din St. Louis, America! A fost un privilegiu pentru mine să câştig acest proiect, reprezintă un moment deosebit de important în cariera mea! De asemenea, în luna iunie voi susţine un recital la Bradfield Festival împreună cu renumita saxofonistă Amy Dickson, câştigătoarea prestigiosului premiu „Classical Brit Awards”. Am avut plăcerea să cânt în luna noiembrie Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 de Saint Saens cu orchestra Filarmonicii de Stat din Arad şi urmează să îl reiau şi cu alte orchestre din ţară.

Prof. Sanda Niţă, stinsă din viaţă în acest an. „Mi-a dăruit cel mai important lucru care va rămâne întotdeauna cu mine: dragostea continuă pentru muzică”, spune Rebeca Omordia

– Mai sunt două-trei săptămâni până la sărbători. Le vei petrece în Craiova? Ce înseamnă, de fapt, pentru tine aceste momente?

– Luna decembrie, ajunul sărbătorilor, sfârşitul anului… sunt momente deosebite, pline de veselie pe care le petrecem cu familia şi cu prietenii cei mai apropiaţi, rememorăm toate evenimentele din acest an, mâncăm cozonac şi râdem mult. Pentru mine acesta este şi un moment în care trebuie să ne oprim din „fuga” continuă şi să ne amintim şi de cei pe care i-am pierdut în acest an… O persoană cu totul deosebită care a avut un rol semnificativ, decisiv la formarea mea ca muzician şi pe care am pierdut-o anul acesta este doamna profesoară Sanda Niţă. Pianistă desăvârşită,  a studiat pianul la Conservatorul Naţional de Muzică din Bucureşti cu ilustra profesoara Florica Musicescu. A fost şef de catedră la Liceul de Artă din Craiova timp de 32 de ani, elevii săi câştigând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale de pian. A publicat două cărţi – „Dezvoltarea muzicală a tinerilor pianişti” şi „Analiza Fugilor din Clavecinul bine temperat de J. S. Bach” –, care pot fi găsite şi la Biblioteca Naţională din Leipzig. De asemenea, a tradus din franceză în romană „Le piano” de Marguerite Long şi „Principes rationelles de la tehnique pianistique” de Alfred Cortot. Chiar dacă îi simt lipsa, „Doamna Sanda”, aşa cum obişnuiam să îi spun, mi-a dăruit cel mai important lucru care va rămâne întotdeauna cu mine: dragostea continuă pentru muzică.

– Îţi mulţumesc, îţi urez succes la Craiova şi pretutindeni şi sărbători… ca acasă!

Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa prof. Dana Borşan), Rebeca Omordia a urmat un Master Socrates Erasmus (Conservatorul din Birmingham), obţinând în 2007 o bursă de studii pre-doctorale din cadrul aceleiaşi universităţi. În 2010 a câştigat bursa „Ofenheim” pentru studii aprofundate oferită de Trinity College, Londra (clasa prof. Mikhail Kazakevich).

Activitatea sa concertistică s-a desfăşurat în mari centre culturale din Europa şi America, obţinând şi numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Marele Premiu „Delius Prize”, câştigat în 2009 la Birmingham Conservatoire, a deschis colaborarea cu renumitul violoncelist britanic Julian Lloyd Webber, alături de care a concertat în repetate rânduri ca partener de muzică de cameră. În 2013 Rebeca Omordia a transcris pentru violoncel şi harpă Seal Lullaby, lucrare a cunoscutului compozitor Eric Withacre, care a fost înregistrată pentru Deustche Gramophone de violoncelistul Julian Lloyd Webber împreună cu harpista Catrin Finch.

A susţinut numeroase recitaluri solo în Marea Britanie organizate de British Music Society şi de John Ireland Trust, organizaţii menite să promoveze creaţia compozitorilor britanici, în special a lui John Ireland (1876-1862), cel mai important compozitor englez care a scris pentru pian. De asemenea, desfăşoară şi o intensă activitate pedagogică. În 2007 a devenit profesor asociat la Birmingham Junior Conservatoire, unde studenţii săi (16-18 ani) sunt pregătiţi pentru admiterea la Conservator.

În 2015 Rebeca Omordia va concerta pe trei continente, inclusiv la Bradfield Music Festival (Anglia), alături de cunoscuta saxofonistă Amy Dickson, câştigătoarea premiului Classic Brit Awards, la MUSON Centre, în Lagos (Nigeria), în St Louis (SUA) şi va susţine o serie de recitaluri în Londra, organizate de „John Ireland Trust”.