Târgul de Turism al Olteniei editia a III-a

0
340

Timp de trei zile, în perioada 9-11 martie 2018, în incinta Centrului Multifuncţional Craiova se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a Târgului de Turism al Olteniei. Interesul expozanţilor  a crescut de la o ediţie la alta aşa cum ne-au mărturisit organizatorii,  în momentul de faţă gradul de ocupare a spaţiului expoziţional dedicat acestui eveniment  este de 65 % .

Şi-au anunţat intenţia de a participa un număr de peste 100 de firme expozante  şi peste 600 de firme vizitatoare  din domeniile:  turism, hoteluri şi pensiuni, restaurante,  baruri şi cafenele, firme de catering, companii de transport auto şi feroviar, companii aeriene, asociaţii de turism, companii de asigurări. Concomitent cu ediţia a III-a a Târgului de Turism al Olteniei se va desfăşura Horeca Expo Oltenia ed. II – expoziţie de echipamente pentru sectoarele horeca, panificaţie şi cofetărie. “Vizitatorii vor descoperi oferte  early-booking, last minute, pachete turistice pentru litoralul românesc dar şi pentru străinătate. Se estimează un număr de 7000 de vizitatori, în creştere cu peste 30 % faţă de ediţia anterioare”, se precizează într-un comunicat de presă remis de organizatori.

Charter-ul către Antalya cu plecare din Craiova, noutatea lui 2018

        Noutatea anului 2018 este charter-ul către Antalya cu plecare din Craiova ce va fi operat de compania turcã Atlas Global cu o aeronavã Airbus 320. Agentiile de turism care vor fi prezente la târg  au anunţat oferte speciale pe perioada târgului pentru această destinaţie. “Nu vor lipsi prezentări de locaţii noi deschise, degustări specifice anumitor zone turistice, momente artistice care să trezească interesul pentru anumite destinaţii”, mai precizează organizatorii. Horeca Expo Oltenia ediţia a II-a ce se desfăşoară alături de Târgul de Turism se defineşte ca un eveniment dedicat furnizorilor de echipamente, produse, accesorii şi servicii care sunt folosite  pentru hoteluri, restaurante şi baruri. Nu vor lipsi cooking show-uri organziate de chefi celebri, demonstraţii de servire şi degustare a vinului, bartending şi barista. Noutatea acestei ediţii este  includerea unei secţiuni noi dedicate producătorilor din segmentul  panificaţie, patiserie şi cofetărie. “Campania de promovare a evenimentelor va cuprinde: campanii la radio (în cele cinci judeţe ale Olteniei, dar şi judeţele Argeş şi Caraş Severin), televiziuni locale, ziare, dar şi on-line, prin platforme de social media şi site-uri specializate, afişe, flyere, newslettere, comunicate de presă, menite să atragă un număr de peste 7.000 de vizitatori”, se subliniază în acelaşi comunicat de presă.

Transport gratuit

          Un foarte bun instrument de promovare pentru companiile expozante este Catalogul târgului (conţine prezentarea tuturor companiilor expozante în cadrul târgului şi alte companii care doresc să se promoveze în acest catalog). Redactat în format A5, catalogul va fi distribuit în cadrul târgului şi în afara lui. Tirajul va fi de 1.500 de exemplare. Urmând exemplul ediţiei anterioare, organizatorii vor pune la dispozitia vizitatorilor   în zilele de sâmbătă şi duminică transport tur – retur, gratuit, din cele mai indepartate zone ale orasului până la locul de desfăşurare a evenimentului. Târgul de Turism al Olteniei este organizat de către PS Multiservices în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliile Judeţene Dolj, Gorj, Vâlcea si Mehedinţi.