Promovare inedită a Zilelor „Mihai Viteazul”

0
350

Prima probă de costume, în vederea Carnavalului care va avea loc duminică după-amiază, în Piaţa „Mihai Viteazul”, au făcut-o reprezentanţii Primăriei Craiova. Primarul Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarii Cristina Calangiu şi Florentin Tudor, dar şi  purtătorul de cuvânt, Ionuţ Pârvulescu, în haine de epocă, au urcat pe scena Teatrului  Liric „Elena Teodorini”, încercând astfel să promoveze prima ediţie a Zilelor „Mihai Viteazul”.

Duminică, în Piaţa „Mihai Viteazul”, craiovenii vor fi aşteptaţi cu costume de epocă şi cu muzică specifică anilor 1.600. Cei care vor dori, vor putea să ia lecţii de dans de la angajaţii Teatrului Liric „Elena Teodorini”. Autorităţile locale spun că în felul acesta îşi doresc să le arate elevilor „istoria şi altfel decât este scrisă în cărţi”. “Facem acest lucru ca să promovăm Zilele Mihai Viteazu. Îi invităm pe toţi craiovenii să participe, mai ales pe elevi, pentru a vedea istoria şi altfel decât e scrisă în cărţi. Încercăm să-i învăţăm pe copii şi alte lucruri despre Mihai Viteazu, care era printre altele şi un om de salon, care iubea muzica şi dansul. De aceea, la carnavalul de duminică, îi aşteptăm şi cu costume de epocă şi cu muzica specifică acelei perioade, iar colegii noştri de la Teatrul Liric le vor oferi şi lecţii de dans. La Hipodrom elevii vor putea să vadă pe viu bătălia de la Călugăreni, la care vor participa actori de marcă şi cascadori. Vor vedea şi cum şi-a pierdut dinţii Sinan Paşa. Colegii de la RAADPFL au construit deja podul de pe care va cădea Sinan”, a declarat  Lia Olguţa Vasilescu, în conferinţa organizată la Teatrul Liric „Elena Teodorini”.

Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că cei din conducerea Primăriei Craiova vor fi costumaţi cu ocazia acestui carnaval. “Eu voi fi costumată aşa duminică, la carnaval, în piaţa Mihai Viteazu, unde sper să iau şi eu lecţii de dans, alături ce craioveni, de la cei de la Teatrul Liric. Cum mă simt?  Ca o prinţesă! Asta deşi rochia e destul de grea. Aşa ceva n-am mai purtat de la nuntă”, a conchis Lia Olguţa Vasilescu.