Minor de 16 ani, la judecată după ce a lovit intenționat cu mașina o polițistă din Craiova

0
890

Minorul în vârstă de 16 ani, din Craiova, acuzat de ultraj combinat cu tentativă de omor, după ce a lovit intenţionat cu maşina pe care o conducea, fără permis, o agentă de poliţie de la Secţia 6 Craiova, a fost trimis în judecată. Dosarul s-a înregistrat luni, 6 august a.c., la Tribunalul Dolj și a intrat în camera preliminară unde va fi analizat de judecători. Minorul refuzase să oprească la semnalele oamenilor legii, fusese urmărit pe mai multe străzi din municipiu şi poliţista făcea parte dintr-un echipaj care încerca blocarea acestuia în trafic. Este al doilea minor (tot de 16 ani) trimis în judecată anul acesta pentru asemenea fapte.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au definitivat cercetările şi au dispus luni, 6 august a.c., trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Antonio Galiceanu, de 16 ani, din Craiova, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de ultraj combinat cu tentativă de omor. Minorul nu a oprit la semnalul făcut de un echipaj de poliţie şi, ca să scape, a lovit cu autoturismul o poliţistă de la Secţiei 6 Craiova, cauzându-i mai multe leziuni. În rechizitoriul prin care l-au deferit justiției pe minor, procurorii au reținut faptul că „în noaptea de 13/14.03.2017, în jurul orei 01:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Craiova, agenţii de poliţie Gheorghe Mădălina şi Roşca Alexandru din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova au fost solicitaţi să acorde sprijin unui alt echipaj de poliţie, care urmărea un autovehicul ce nu oprise la semnal. În această împrejurare, cei doi agenţi de poliţie au pornit în urmărirea autoturismului respectiv, împreună cu agentul Dinu Florin, care conducea autospeciala MAI. În timp ce se aflau pe strada Dorobanţilor, cu autospeciala din dotarea poliţiei, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, din sens opus au observat venind autoturismul marca Opel, condus de către inculpatul Galiceanu Antonio Sorin. În această împrejurare agent de poliţie Gheorghe Mădălina, care se afla pe bancheta din spate a autospecialei, în partea stângă, a deschis portiera, a coborât din autoturism şi a făcut semnal de oprire autoturismului marca Opel, condus de către inculpat. Conducătorul autovehiculului a ignorat semnalul regulamentar de oprire şi a accelerat lovind autoturismul de poliţie la nivelul portierei din partea stângă spate, care era întredeschisă şi în spatele căreia se refugiase ag. de poliţie Gheorghe Mădălina, pentru a se feri. Ca urmare a impactului persoana vătămată, Gheorghe Mădălina, a fost prinsă între portieră şi pragul autoturismului, lovindu-se cu capul de geamul portierei care s-a spart”. Medicii legişti au stabilit că poliţista a suferit leziuni de violenţă care au putut fi produse în condiţiile unui accident de circulaţie şi au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale. „În cazul de faţă, fapta de tentativă de omor intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de ultraj, întrucât a fost comisă împotriva unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu”, au mai reţinut procurorii.

Inculpatul şi-a continuat deplasarea fiind urmărit de celălalt echipaj de poliţie care, în cele din urmă, a reuşit să-l oprească şi să-l identifice. Astfel, s-a constatat că  inculpatul Galiceanu Antonio Sorin, în vârstă de 16 ani, care nu poseda permis de conducere era însoţit de alţi trei minori. Pentru conducere fără permis minorul a fost deja condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 3 (trei) luni, în septembrie 2017.

Pe 27 iulie a.c., minorul a fost reținut pentru 24 de ore, în baza ordonanței emise de procurorul de caz. A fost prezentat Tribunalului Dolj, care a respins, însă propunerea de arestare preventivă a lui Antonio Galiceanu, hotărârea rămânând definitivă după ce Curtea de Apel Craiova a respins contestația procurorilor, astfel că a fost trimis în judecată în libertate.

Este al doilea minor trimis în judecată anul acesta pentru că a lovit intenționat cu mașina (condusă fără permis) un polițist, după Cristi Piță, tot de 16 ani, din Craiova, care l-a lovit cu mașina pe agentul Dănuț Florea Lupu, de la Secția 3 Poliție.