Festivalul „Tradițiile verii”, de Sf. Ilie, în centrul Craiovei

0
732

În ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Ilie, aducătorul de ploi, zece ansambluri folclorice, din Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, dar și mai mulți soliști vocali, le vor prezenta craiovenilor câteva dintre obiceiurile specifice anotimpului lui Cireşar, Cuptor şi Gustar. Cadrul este Festivalul de datini şi obiceiuri „Tradiţiile verii”, eveniment ajuns la cea de-a VII-a ediție și organizat de Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Municipal Craiova.

Pe scena amplasată în Piaţa „Fraţii Buzeşti” vor urca vineri, 20 iulie 2018, de la ora 19.00, Ansamblul folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă (județul Mehedinți), Ansamblul de datini și obiceiuri populare „Roua” din Cloșani-Padeș (Gorj), Ansamblul folcloric al Școlii Gimnaziale Izvoarele (Teleorman), Ansamblul „Trandafirul” al Casei de Cultură din orașul Dăbuleni, Ansamblul folcloric „Hora Desnățuiului” Bârca, Ansamblul folcloric „Doina Mischiului” Mischii, Ansamblul folcloric „Oltenașii” din Scăești, Ansamblul folcloric „Dor călător” Craiova,  Liviu Olteanu și Taraful din Grecești (Dolj), cărora li se vor alătura Asociația Vlahilor din Bulgaria, interpreții de muzică populară Mădălina Stoica, Marius Gheorghe, Valentina Simion și Alexandru Lilea.

«Ansamblurile vor prezenta obiceiuri legate de sărbătorile verii („Sânzâiene”/„Drăgaică”, „Sf. Petru şi Pavel”, „Sf. Ilie”), obiceiuri de invocare a ploilor („Paparuda”), precum şi obiceiuri dedicate muncilor de vară (cosit, seceriş – cununa de grâu) sau primelor recolte (coliva, primul colac şi prima pâine)», precizează reprezentanții CJCPCT Dolj.