Dolj: Peste 190 de pietoni sancţionaţi pentru traversare neregulamentară

0
309
În data de 10.02.2016, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu poliţişti din cadrul Biroul Rutier Craiova, Secţiile de Poliţie 1-6 Craiova, formaţiunile rutiere şi de ordine publică din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni pe principalele drumuri din judeţ. Acţiunea a urmărit prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietonii, una dintre principalele cauze generatoare de accidente fiind traversarea neregulamentară. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 294 sancţiuni contravenţionale de peste 25000 lei, dintre care 191 amenzi au fost aplicate pentru traversare neregulamentară.