Când avocatura se împleteşte cu povestea vieţii

0
1601

Inteligente, spirituale, deosebit de puternice, dar şi de o extraordinară feminitate şi eleganţă. Acestea sunt femeile avocat din Baroul Dolj, care îşi ţin ascunse toate aceste minunate calităţi sub roba pe care o îmbracă zi de zi în sălile de judecată. Sâmbătă, doamnele şi domnişoarele avocat şi-au oferit răgazul ca, preţ de câteva ore, să nu mai buchisească prin dosare, să nu mai consulte legi pentru a-şi construi apărările clienţilor, ci să fie înfloritoare precum o primăvară – nu întâmplător balul organizat în cinstea lor a fost încărcat de multe lalele în toate culorile. A fost o încântare să le cunoşti pe fiecare în parte, cu poveşti de viaţă minunate în care avocatura se distinge, peceltuindu-le, într-adevăr, destinele.  

Bianca Predescu

Simpozionul Femeilor Avocat din Baroul Dolj se află la cea de-a treia ediţie, ceea ce dovedeşte că a început să devină o tradiţie pe care doamnele şi domnişoarele avocat se preocupă să o păstreze. Reuniunea din acest an a avut loc sâmbătă, fiind găzduită la restaurantul Flora. Și de această dată, amfitrionii au fost av. Bianca Predescu şi av. Dana Babov, care, spirituale şi joviale, au întreţinut atmosfera fără să fie nevoie de vreun desfăşurător sau de vreo regie. Aşteptate au fost, ca de obicei, toate reprezentantele feminine din Baroul Dolj, care şi-au propus parcă să se ia la întrecere cu primăvara, afişând prospeţime, frumuseţe şi o eleganţă deosebită. „Reuniunea noastră a început în 2012, pornind de la o idee frumoasă, şi anume că dacă tot muncim zi de zi şi dacă tot ne dăruim tuturor – clienţilor, cauzelor – este cazul ca, din când în când, să ne rezervăm şi momente de plăcere. Tema este una simplă, generoasă : o poveste. Fiindcă fiecare are o poveste de viaţă, fiecare are o poveste care a făcut-o, la un moment dat, să devină avocat, să rămână în profesie sau să se gândească cât de mult a făcut până acum şi ce mai are de făcut”, a mărturisit, în introducere, av. Bianca Predescu.  Av. Dana Babov, care a purtat o frumoasă ie şi urma să le capteze pe colegele sale într-o poveste din lumea lui Ion Creangă, a considerat că ţinuta sa e suficientă pentru a intra direct în lumea poveştilor. A poveştilor de viaţă.

Rodica Popescu

Av. Rodica Popescu: ”Eşti un avocat bun dacă îi inţelegi pe clienţi”

Avocatul Rodica Popescu se află acum la pensie şi a participat la toate ediţiile dedicate lor, femeilor avocat. Păstrează amintiri calde legate de începuturile sale în avocatură, pe care le-a împărtăşit şi mai tinerelor sale colege care s-au aflat în sală.  „Am fost încă de la început, de când s-a organizat prima zi a femeii avocat la Casa Universitarilor, când ne-a onorat cu prezenţa şi tatăl domnişoarei Bredescu Predescu, domnul Ion Predescu, care a fost şi maestrul meu, eu intrând în avocatură în 1976. Întâi m-am căsătorit, am făcut doi copii şi apoi m-am apucat de facultate. După absolvire, am fost repartizată la Băileşti – era în mare vogă atunci Amza Pellea – şi de la Bucureşti, unde am terminat facultatea, am ajuns la Băileşti. Nu am stat mult – am avut un maestru foarte bun, domnul Cameniţă, – iar după câteva luni am ajuns în Craiova. La data când m-am angajat erau 45 de avocaţi, acum sunt 780. Eu vă urez foarte multă dăruire şi mulţi clienţi, pentru că la numărul acesta de avocaţi e o problemă cu clientela. Dar dacă eşti un avocat bun şi îi inţelegi pe clienţi, adică eşti suficient de aplecat la doleanţele lor, poţi să îţi faci o clientelă din care să rezişti”, a mărturisit av. Rodica Popescu.

Av. Elena Oancea: „Stăteam mult în sală şi ascultam pledoariile”

Avocatul Elena Oancea şi-a amintit şi ea de modul cum a început să facă avocatură, cu multă pasiune şi dăruire, învăţând de marii avocaţi pe care i-a numit, cu un cuvânt frumos, „maeştri”.  „Eu consider că îmi fac profesia cu multă dăruire, cum mă pricep eu mai bine”, şi-a început povestea cu o mărturisire. „Stăteam mult în sală şi ascultam pledoariile. Te marchează anumite lucruri şi cuvinte care sunt spuse uneori într-o doară… Că întotdeauna trebuie să fii pregătită ca să îţi susţii pledoaria, şi de atunci m-am străduit să fiu bine pregătită chiar dacă ştiam că dosarul se amână. Sau că autodisciplina este foarte importantă. Ce îmi pare mie rău, pentru că vreau să vorbesc şi despre lucrurui care mă amărăsc puţin, este că la noi este multă competiţie şi nu ne permitem să luzăm anume litigii. Luăm cam totul ca să supravieţuim. Eu nu aş mai vrea să supravieţuim, aş vrea să ne permitem să alegem. Și ca să ne permitem să alege, să ne pregătim mult mai bine”, a spus avocatul Elena Oancea.

Av. Carmen Florea: „Am pornit de la un roman”

Carmen Florea a pornit în avocatură de la o carte „Avocat de divorţuri”, pe care a citit-o în gimnaziu. Marcând-o, şi-a propus să devină cu avocat şi, cu multe strădanii şi perseverenţă, a ajuns să practice acest lucru.  „M-am lovit de multe ori de ziduri şi mă duceam acasă şi începeam să plâng, spunând că eu nu voi putea face niciodată avocatură, eu nu voi avea niciodată clienţi, eu nu o să pot trăi din asta. Însă, uşor-uşor, cu multă dibăcie, cu multă muncă, cu multă învăţătură, am ajuns la acest nivel. Sunt mulţumită cu tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum în profesie şi merg mai departe. Merg înainte cu toată forţa pentru că sunt mândră de ceea ce am realizat, de ceea ce sunt şi pentru că am în jurul meu exemple care m-au determinat să merg încrezătoare înainte”.

Narcisa Ciobanu

Avocaţii tineri şi poveştile lor

O poveste specială legată de profesia sa are şi Narcisa Ciobanu. Este unul dintre avocaţii tineri şi foarte buni ai Baroului Dolj, dar care a reuşit să ajungă la acest nivel cu foarte multă perseverenţă, dând de două ori examenul de admitere şi trecând printr-o experienţă dezamăgitoare, pe piaţa muncii.  Avocatul Livia Călin este tot unul dintre avocaţii tineri, o persoană tonică, pe care profesia de avocat nu o oboseşte, ci îi ridică noi şi noi provocări.  Doina Voicu, un avocat foarte tânăr, a mărturisit că nu a avut nici un avocat sau magistrat în familie, dar că s-a îndreptat spre avocatură fiindcă dintotdeauna i-a plăcut să fie în ipostaza celui care apără pe celălalt. Povestea ei sinceră a fost aplaudă de colegele sale.  La polul opus, există şi avocaţi care au mărturisit că avocatura a fost a doua opţiune în viaţă. Nicoleta Miulescu, fost secretar al Primăriei Craiova, a mărturisit colegelor sale că respectă foarte mult această profesie, dar că marea sa dragoste este tot administraţia publică. Pentru sinceritate, a primit aplauze.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, invitatul special

Invitatul special al femeilor avocat a fost primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care a lăudat doamnele şi domnii avocaţi, subliniind importanţa profesiei pe care o au. „Eu mi-am dat seama cât de importantă este profesia dumneavoastră în ultimele două săptămâni când am avut nevoie de avocaţi. Nu a fost numai domnul Marinescu (n.r. –  avocatul Radu Marinescu), avocatul meu, am mai avut şi o femeie, pe Alice Drăghici din Bucureşti, care şi ea a fost extraordinar de bună în încercarea de a dovedi un abuz. Pentru că, din păcate, asta a fost. Norocul a fost ca totuşi sistemul de justiţie să funcţioneze, am avut parte şi de judecători corecţi. Eu cred că am fi reuşit de la prima instanţă să obţinem eliberarea dacă am fi avut timp fizic ca să aducem dovezi în favoarea noastră. Din păcate, noi nu am reuşit să vedem dosarul în prima zi, ni s-a refuzat sistematic, iar în 40 de minute am trecut de la calitatea de suspect la cea de inculpat şi apoi de reţinut. În acea zi nu am văzut deloc dosarul, a doua zi am reuşit să îl vedem cu 10 minute înainte de a intra în instanţă şi am reuşit să ne formăm o opinie vizavi de ceea ce se acuza doar din ceea ce am văzut în spaţiul public, la televiziuni. De acolo ne-am dat seama care este, de fapt, acuzaţia cea mai gravă. Am reuşit să ne repliem, dar nu foarte bine pentru că asta a fost situaţia. După care am avut timp o săptămână la dispoziţie în care să aducem probe în favoarea noastră, ceea ce a dus la eliberare fără nici măcar o formă de control judiciar, ceea ce este extraordinar în România să se întâmple unui om politic aşa ceva. Desigur că asta a însemnat faptul că am avut parte şi de un proces corect, dar şi de nişte avocaţi buni”, a spus primarul Craiovei. Făcând o glumă, Lia Olguţa Vasilescu a spus că îşi doreşte din toată inima să nu prea mai aibă treabă cu avocaţii decât la simpozioane.

Gabriel Niţă şi Constantin Cicort, două prezenţe deosebite

Reuniunea a fost presărată cu momente artistice speciale, care au fost oferite ca mici prilejuri de delectare pentru doamnele şi domnişoarele avocat. Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa virtuozului violonist, Gabriel Niţă. Deşi a fost oarecum presat de repetiţiile de la Filarmonica Oltenia, „Paganini”, cum este recunoscut datorită tehnicii pe care o stăpâneşte în interpretarea muzicii acestui extrem de dificil compozitor, Gabriel Niţă a cântat chiar unul dintre „Capriciile” lui Paganini.  Actorul Constantin Cicort a oferit un recital inegalabil, alegându-şi două poezii, o fabulă din creaţia lui Serghei Mihalkov şi o poezia din operele lui Miron Radu Paraschivescu. Nu a existat nici o scenă în sală, dar Constantin Cicort nu a avut nevoie de nici un decor, talentul şi vocea sa răsunătoare fiind suficiente pentru a capta atenţia.

Gabriel Niţă

Actriţa Adriana Ioncu de la Teatrul de Păpuşi Colibri a venit cu păpuşile sale preferate şi le-a provocat pe femeile avocat să redevină, pentru câteva minute, din nou în lumea copilăriei.

Surpriza cea mare a fost însă o lecţie de dans latino (cha-cha, bachata, merengue şi salsa), care a fost oferită de un instructor profesionist. Dacă vă întrebaţi cum s-au descurcat la această probă, toată lumea a fost la înălţime şi impresia a fost că nimic nu este prea dificil pentru femeile avocat.

LAURA MOȚÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN