Tinerii de la Liceul „Charles Laugier”, lecţii de economie luate de la specialiştii BNR şi BRD

0
1071

Inspectoratul Şcolar Judeţean , Banca Naţională a României – Sucursala Dolj şi Banca Română pentru Dezvoltare – GSG au pus bazele unui proiect intitulat „Academia Minderaft by BRD – Educaţie financiară”. Deschizătorii de drum în aceste adevărate lecţii de economie au fost 30 de elevi ai Liceului „Charles Laugier”, însoţiţi de prof.  Sorin Bîrsan.  Tinerii au fost primiţi de directorul Sucursalei Dolj a BNR,  Gheorghe Gherghinescu, Radu Neagoe, director al BRD regiunea Sud – Vest Oltenia, Manuela Păuniţă, din cadrul Biroului educaţie financiară, muzeu şi comunicare, şi de Mihaela Lisei, expert marketing în cadrul BRD. Pe parcursul a două ore, elevilor li s-au predat lecţii de economie şi au mers şi în istorie, prin bancnotele şi registrele contabile vechi de o jumătate de secol, care le-au fost arătate. „Astfel de activităţi îi aduc mai aproape pe elevi, atât de şcoală, cât şi de lumea reală. Liceul nostru a fost şi va rămâne un partener al tuturor instituţiilor ce se implică în educaţia noii generaţii, un actor de nădejde în formarea tinerilor cu spirit european. Faptul că astăzi am fost prima şcoală implicată în acest proiect înseamnă mult pentru noi şi elevii noştri”.