Pe 23 iunie, Craiova se îmbracă, din nou, în ie!

0
347

ie 1O paradă a iei, cu şedinţă foto pentru participanţi, un concurs cu premii şi un spectacol folcloric vor avea loc în acest an, cu ocazia unei noi ediţii a îndrăgitului eveniment „Craiova se îmbracă în ie”. A III-a, organizată de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” vineri, 23 iunie, după-amiaza, în centrul oraşului. „Craiova se alătură astfel sutelor de oraşe din România şi de peste hotare care promovează ia, bluza românească, pentru a deveni un brand de ţară recunoscut pe toată planeta”, precizează reprezentanţii instituţiei.

Programul va începe la ora 18.30, în Piaţa „Mihai Viteazul”, unde „doamne şi domni, fete şi băieţi îmbrăcaţi în ie sau cămaşă tradiţională în cazul bărbaţilor sunt aşteptaţi pentru parada care se va desfăşura pe traseul Piaţa „Mihai Viteazul” – Palatul Telefoanelor – Centrul Vechi». Şedinţei foto, de la ora 19.00, îi va urma concursul la care se vor premia cea mai autentică ie şi cea mai fotogenică apariţie îmbrăcată, bineînţeles, în ie.

Spectacol folcloric va începe la ora 20.00 şi îi va aduce în scenă pe soliştii Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Liviu Dică, împreună cu orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. S-au alăturat evenimentului pentru a marca Ziua Universală a Iei Ansamblurile Folclorice „Altiţa” din Maglavit, „Ropota” din Ciuperceni, „Muguraşul” de la Şcoala Leşile – comuna Şimnicu de Sus, „Mlădiţele” de la Şcoala Gimnazială Coţofenii din Dos, „Alunelul” din Pieleşti, „Izvoraşul” din Bratovoieşti, „Segărceanca”, „Doina Mischiului”, „Oltenaşii” din Scaeşti, „Bârsăncuţa” de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova, „Hora Desnăţuiului” de la Casa de Cultură din Bârca, „Muguraşi de Jiuleţ” din Tatomireşti şi Ansamblul „Craiovenii din căsuţă”.