Liceul Voltaire, un nou început

0
774

Fiecare început de toamnă aduce cu sine deschiderea unui nou an școlar, cu multe emoții, speranțe, ocazii de a cunoaște oameni deosebiți, dar și regăsiri ale unor vechi prieteni.

Cadrele didactice și elevii Liceului ”Voltaire” au dat întâlnire luni, 10 septembrie, atât bobocilor, colegilor mai mari, cât și părinților acestora, în cadrul unei festivități organizate în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților din Craiova, care, spre încântarea tuturor, a devenit aproape neîncăpătoare pentru toți membrii acestei frumoase familii, fie ei mai noi sau mai vechi.

După ce a fost intonat imnul național, pentru a accentua, în acest fel, semnificațiile profunde ale Anului Centenarului, doamna director a liceului, profesor doctor Dorina Loredana Popi, a deschis ceremonia, urând un călduros bun venit tuturor celor prezenți, apoi a dat citire mesajului transmis de domnul Secretar de Stat Ionel Florian Lixandru, pentru care conceptul de parteneriat în educație trebuie să fie din ce în ce mai funcțional, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca transferul de bune practici să reprezinte o abordare curentă.

Printre invitații de onoare la această reuniune s-au aflat doamna inspector Adriana Sălceanu, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dolj și doamna Diana Neamțu, consilier la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, care au transmis gânduri bune elevilor și dascălilor acestui liceu, cunoscut deja pentru numeroasele performanțe obținute. S-a amintit astfel de premiile de la etapele naționale ale olimpiadelor școlare de limbi romanice, dar și de faptul că, pentru al doilea an consecutiv, unitatea școlară s-a făcut remarcată în rândul liceelor doljene, prin câștigarea titlului de Liceul Anului, ca urmare a evoluției sale în cadrul Competiției Tinereții.

Festivitatea a continuat cu un moment artistic oferit de elevii de la ”Voltaire”, încheiat cu bine-cunoscutul imn al liceului, intitulat ”On ecrit sur les murs”. Mai apoi, elevii, însoțiți de părinți și de profesorii diriginți, s-au reunit la noul sediu al instituției, situat în strada Electroputere, nr. 21 și au avut ocazia să se cunoască -în cazul celor de clasa a IX-a- sau să se regăsească, în cazul celor mai mari.

Începând din acest an școlar, Liceul ”Voltaire” are un ciclu complet de învățământ, de la clasa a IX-a, până la a XII-a, constând în 14 clase, cu specializări precum: matematică-informatică, științe ale naturii, filologie, științe sociale, unele dintre ele în regim bilingv sau intensiv franceză.

Receptivi la provocări, elevii și profesorii acestei unități școlare promit să păstreze tradiția anilor precedenți, prin implicarea în cât mai multe proiecte de anvergură, cu participare internațională (în prezent, sunt deja parteneri în 3 proiecte Erasmus+). Mai mult, elevii vor continua seria de activități care să îi apropie și mai tare de universul francofon, cum ar fi pregătirile pentru Examenul DELF cu lectori și stagiari din Franța, atelierul de cinema în limba franceză, colaborările cu Lectoratul francez, Institutul Francez și Ambasada Franței din București, convinși fiind că limba lui Voltaire nu este numai un instrument de diferențiere într-o societate concurențială, ci și o carte de vizită care să le deschidă ferestre largi către lume.