Atacanţii Craiovei, înrolaţi şi la loturile naţionale

0
342

Pe adresa clubului Universitatea Craiova au sosit telegrame de convocare pentru cei doi atacanţi titulari în partida de la Iaşi. Astfel, autorul dublei din Copou, Nuno Rocha, a fost chemat de selecţionerul Capului Verde în vederea dublei programate în preliminariile Cupei Africii pe Naţiuni 2015. Pe 15 noiembrie, la Praia, Capul Verde va evolua în compania Nigerului, iar pe 19 noiembrie, la Lusaka, naţionala capverdeză va evolua pe terenul Zambiei. Capul Verde s-a calificat deja la turneul final. De asemenea, Thaer Bawab a fost chemat la naţionala Iordaniei în vederea a două jocuri amicale, programate pe 14 şi 18 noiembrie. Primul se va disputa în compania Coreei de Sud, iar pentru cel de-al doilea nu s-a stabilit încă adversarul.