500 de fotografii din Craiova, în cadrul “City Stock”

0
357

Astăzi se încheie prima rezidenţă de creaţie fotografică City Stock” din municipiul Craiova, organizată de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Pe parcursul a cinci zile, cinci artişti fotografi – Alexandru Iacob, Alexandru Preoteasa, Bogdan Dănescu, Andrada Florena Marcu, Isabela Văduva – “au surprins imagini inedite din cultura urbană, clădiri şi spaţii de agrement importante, precum şi cadre panoramice ale zonelor publice locale”. Cele 500 de materiale fotografice rezultate vor fi vizionate astă-seară, de la ora 20.00, la sediul instituţiei, din strada “Traian Demetrescu” nr. 31, alături de artiştii fotografi participanţi.

Proiectul City Stock” a avut ca temă fotografia urbană. “Ne-am dorit să identificăm, prin această acţiune culturală, oportunităţile oferite de oraşul Craiova, din punct de vedere arhitectural, peisagistic, educaţional, istoric şi de agrement, practic o imagine de ansamblu a obiectivelor culturale şi de petrecere a timpului liber”, au precizat organizatorii. Fotografiile realizate de cei cinci artişti vor putea fi admirate şi pe pagina facebook a Casei de Cultură “Traian Demetrescu”, iar 100 cele mai apreciate de vizitatori se vor materializa într-un album de promovare.