Se încheie seria proiecțiilor video dedicate maestrului Ilie Gheorghe

0
361

Astăzi, 14 februarie 2019, de la ora 17.00, în Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu” puteți vedea înregistrarea spectacolului „O scrisoare pierdută”, cu Ilie Gheorghe în rolul lui Trahanache (regia Mircea Cornișteanu, stagiunea 2012-2013). Spectacolul încheie seria proiecțiilor video „OMSUPRAOM” dedicate maestrului Ilie Gheorghe și organizate încă din toamna anului trecut. Accesul în sală se face pe bază de rezervare la numărul de telefon 0251.413.677

În perioada 1 noiembrie 2018 – 14 februarie 2019, Teatrul Naţional din Craiova (TNC) a prezentat, la Sala „Ia te uită!”, înregistrările video, din arhiva proprie, ale spectacolelor aflate, de-a lungul timpului, în repertoriul instituţiei, avându-l în distribuție pe maestrul Ilie Gheorghe. Vizionările au avut loc în cadrul instalației „OMSUPRAOM”, realizată de TNC încă din deschiderea acestei stagiuni artistice, 2018-2019, care este dedicată marelui actor.

Publicul a putut (re)vedea, astfel, spectacole memorabile în regia lui Silviu Purcărete, precum „Piticul din grădina de vară” de D.R. Popescu, „Ubu Rex cu scene din Macbeth” după Alfred Jarry și W. Shakespeare, „Phaedra” după Euripide și Seneca, „Orestia” după Eschil, „Titus Andronicus”, „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului”, „Măsură pentru măsură” şi „O furtună” de W. Shakespeare. De asemenea, s-a putut reîntâlni cu „Iona” de Marin Sorescu, chiar în regia lui Ilie Gheorghe, cu „Hamlet” de W. Shakespeare pus în scenă de Tompa Gabor, cu „Timon din Atena” – montarea lui  Mihai Măniuţiu, cu spectacolul lui Cristian Hadji-Culea „Mobilă și durere” ori cu cel al lui Vlad Mugur – „Slugă la doi stăpâni” după Carlo Goldoni. În total, 19 spectacole și 38 de video-proiecții. Proiectul ar putea continua, însă, pe parcursul acestui an, spun reprezentanții TNC, prin reluarea unor reprezentații din seria proiecțiilor video „OMSUPRAOM” care s-au bucurat de succes la public.

Născut la 21 septembrie 1940, în comuna doljeană Giubega, județul Dolj, angajat al Naționalului craiovean timp de 50 de ani, pe a cărui scenă a interpretat peste o sută de roluri, deținător a numeroase și importante premii, între care două UNITER, Ilie Gheorghe rămâne unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori craioveni. A fost aclamat pe scenele internaţionale din întreaga lume, reputatul regizor Robert Wilson spunând despre el că tot „ceea ce face este genial”. S-a stins din viață la 28 aprilie 2018, la Craiova.