Bărbat înecat scos din râul Amaradia

0
334


Cadavrul unui bărbat înecat a fost găsit, ieri, în râul „Amaradia”, în comuna Şimnicu de Sus. Cadrele ISU Dolj şi poliţiştii au fost anunţaţi ieri-dimineaţă, în jurul orei 9.30, de un localnic din comuna Şmnicu de Sus, că pe raza satului Izvor, în apa râului Amaradia, a observat cadavrul unui bărbat. Un echipaj salvare de la Secţia de Pompieri Craiova, dar şi poliţiştii din localitate au ajuns la faţa locului, pompierii scoţând cadavrul din apă. Din primele date este vorba despre un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, care nu avea nici un fel de documente asupra sa, medicii suspectând, după starea cadavrului, că a stat două-trei zile în apă. „Cadavrul a fost ridicat şi depus la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, în continuare fiind efectuate cercetări în vederea identificării persoanei în cauză”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.