Alb-albaştrii s-au antrenat cu „satelitul” / CSU – CSU II 5-1 într-un amical pe „Ion Oblemenco”

1
323

La jumătatea săptămânii de pregătire a meciului cu FC Olt, Gabi Balint a programat un joc-şcoală pe „Ion Oblemenco” la care sparring-partner a fost formaţia satelit a clubului, din Liga a IV-a. A fost 5-1 pentru prima echipă, graţie reuşitelor lui Sin, Varga (2), Ivan şi Kitanovski, replica echipei secunde fiind dată de Claudiu Dragu. Gabi Balint a început jocul cu: Brac – Cârjă, Izvoranu, Pătraşcu, Vătăjelu – Sin, Ferfelea, A. Ionescu, Varga – Ganea, Curelea. Pe parcursul reprizei şi în partea a doua au mai evoluat Irimia, Patriche, Ljubinkovic, Tomic, Kitanovski, Velcovici, Precup, A. Ionescu, Valskis, Ivan, Voinea. Gabi Balint a oprit de câteva ori jocul pentru a da indicaţii tactice. La finalul partidei, antrenorul Universităţii a spus: „A fost un antrenament în care am dorit să le dau încredere băieţilor, să le redau pofta şi pasiunea de a juca fotbal şi a marca mult. Şi, totodată, să văd la lucru şi echipa a doua a clubului, care îmi doresc să fie o rampă de lansare pentru prima echipă. Sunt câţiva juniori de perspectivă acolo. Una peste alta consider că a fost un antrenament reuşit“.

1 COMENTARIU

  1. CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI este indispensabila suporterilor UNIV.CRAIOVA si nu poate fii falimentata si ingropata vreodata de cineva CAND VREA.Ea este farmecul pentru spiritul nostru de mandrie si ambitie.Este esenta noastra pe care o pretuim ca pe-o icoana pentru maretia spiritului din versurile imnului:tot ce avem noi am facut cu truda si nu traim din mila si pomeni spre binele acestei tari asuda si semintia noastra de olteni.Trup si suflet pentru mitul echipei este starea noastra de spirit impotriva dusmanilor care doresc sa dispara esenta noastra.Singuri impotriva tuturor ne mobilizeaza meritul de CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI!

Comments are closed.