Meciul secolului 3 pentru Ştiinţa, la revenirea în cupele europene / „Lei” vs „Diavoli” în Europa League

0
409

Universitatea Craiova întâlneşte una dintre cele mai titrate echipe din lume, AC Milan, în turul 3 preliminar, pe 27 iulie, la Severin, şi pe 3 august, pe San Siro

poza 1Revenirea Ştiinţei în cupele europene nu putea fi mai spectaculoasă. Alb-albaştrii vor întâlni cea mai titrată formaţie care evoluează în actuala ediţie a Europa League, AC Milan. Despre asemenea cluburi se spune că nu mai au nevoie de vreo prezentare, dar în realitate prezentarea lor trebuie să fie neapărat una exhaustivă, fiindcă duelul de care are parte Ştiinţa este unul cu adevărat istoric. Din păcate, noul stadion din Bănie nu este gata în timp util pentru a găzdui memorabila confruntare, al cărui tur va avea loc pe arena „Municipal” din Severin, pe 27 iulie, iar returul este programat pe 3 august, pe celebrul stadion „San Siro” sau „Giuseppe Meazza”.

Celelalte echipe româneşti au următorii adversari: Dinamo – Athletic Bilbao şi Astra – Oleksandrya (Ucraina), în Europa League, Viitorul – Apoel Nicosia sau Dudelange (Luxemburg), FCSB – Viktoria Plzen, în Champions League.

Milan a cheltuit 188 de milioane de euro pe transferuri în vara aceasta

Tragerea la sorţi este una foarte dificilă, pe cât este şi de frumoasă pentru Universitatea. Deşi în ultimii ani a trecut prin momente mai delicate, iar sezonul precedent l-a terminat pe locul 6, AC Milan este pe cale să redevină forţa extraordinară care domina Europa în anii 80, 90 sau 2000. După ce Silvio Berlusconi a cedat clubul unor investitori chinezi, aceştia au demarat recent o campanie de achiziţii incredibilă, Milan fiind clubul care  domină Europa din acest punct de vedere în vara aceasta. Ultimele lovituri date de „Diavoli” în mercato sunt căpitanul lui Lazio, argentinianul Lucas Biglia, şi stoperul lui Juventus, Leonardo Bonucci. Acesta din urmă a fost cumpărat cu 40 de milioane de euro, iar Milanul l-a convins cu un salariu de 6,5 milioane de euro. Pentru Biglia, Milan a plătit 17 milioane de euro către Lazio. Odată Bonucci şi Biglia rezolvaţi, suma cheltuită de AC Milan în această vară a ajuns la 188 milioane de euro. Celelalte transferuri reuşite sunt cele ale lui Andre Silva (FC Porto), Andrea Conti şi Franck Kessie (Atalanta), Hakan Calhanoglou (Bayer Leverkusen), Ricardo Rodriguez (Wolfsburg), Mateo Musacchio (Villarreal) şi Fabio Borini (Sunderland).

Noile ţinte: Aubemeyang şi Bellotti

Deşi au cheltuit deja aproape 190 de milioane de euro, milanezii nu se opresc şi vor să dea marea lovitură a verii. Într-o campanie în care şi-a acoperit foarte multe dintre posturi, şefii de pe San Siro se află în căutarea unui al doilea golgheter, după Andre Silva, de la FC Porto. Conform presei din „Cizmă”, Milan s-a interesat de starul lui Dortmund, gabonezul Pierre Emerick Aubameyang, cotat la peste 80 de milioane de euro. Aceeaşi sumă este solicitată şi de AC Torino pentru noul atacant de calibru al Squadrei Azzurra,  Andrea Belotti, care a marcat 26 de goluri în ultimul sezon. Deja AC Milan a făcut o ofertă de 80 de milioane de euro pentru vârful de 23 de ani şi, în funcţie de răspunsul lui Torino, ar fi gata să-i implice în afacere pe M’Baye Niang şi Gabriel Paletta, jucători pe care Sinisa Mihajlovic, fostul tehnician al lui Milan şi actualul antrenor al lui “Toro”, îi doreşte.

© MARCO LUSSOSO/LAPRESSE 07-05-2003 MILANO SPORT - CALCIO CHAMPIONS LEAGUE MILAN-INTER NELLA FOTO: TIFOSI MILAN

Revenire pe San Siro, după 37 de ani

În dimineaţa tragerii la sorţi, UEFA a anunţat grupele restrânse ale tragerii la sorţi, iar potenţialii adversari ai Ştiinţei erau: AC Milan, Bordeaux, Ostersunds sau Galatasaray (în tur 2-0), Maccabi Tel Aviv sau KR Reykjavik (în tur 3-1), Haugesund sau Lech Poznan (în tur 3-2), Hajduk Split sau Levski Sofia (în tur 1-0). Şi sorţii au decis cel mai renumit adversar nu doar dintre respectiva urnă, ci chiar dintre echipele care participă în actuala ediţie a Europa League. În istoria sa, Universitatea Craiova a mai întâlnit două echipe din Italia, iar pe San Siro a mai jucat în urmă cu 37 de ani, cu Internazionale Milano. A fost 1-1 în tur, în Bănie, goluri Beldeanu, respectiv Muraro, şi 2-0 în retur, în Italia, dublă Altobelli. Ştiinţa a eliminat Fiorentina, chiar în două rânduri (0-0 şi 1-0 în 1973 şi 3-1 şi 0-1 în 1982). AC Milan a învins Steaua Bucureşti în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, pe Nou Camp din Barcelona, scor 4-0, olandezii Van Basten şi Gullit reuşind fiecare o dublă.

Istorie plină de glorie

Clubul AC Milan s-a înfiinţat în 1899 şi, cu excepţia a două sezoane, 1980-81 şi 1982-83, s-a aflat în permanenţă în Serie A. Cu 18 trofee UEFA/FIFA cucerite, AC Milan este cel mai titrat club italian la nivel european şi al patrulea cel mai titrat club din lume. „Rosso-nerrii” sau „Diavolii” evoluează, ca şi rivalii de la Internazionale, pe stadionul „San Siro”, denumit şi „Giuseppe Meazza”, cel mai mare din Italia, cu o capacitate de 80.000 de locuri. În anii 50-60 a fost prima perioadă glorioasă a clubului, cu faimosul trio suedez Gre-No-Li, compus din Gren, Nordahl şi Liedholm, două Cupe ale Campionilor poposind în vitrina Milanului. În 1980, societatea a fost retrogradată în Serie B din cauza scandalului Totonero, cu jucători şi oficiali implicaţi în pariuri ilegale. În 1986, magnatul Silvio Berlusconi a achiziţionat clubul, evitând falimentul acestuia, iar apoi asigurând trei decenii de grandoare, cu alte trofee şi nu mai puţin de 5 Cupe ale Campionilor câştigate. În anii 80-90 la Milan s-a format o echipă alintată „Nemuritorii”, despre care mulţi spun că a fost cea mai bună din toată istoria fotbalului la nivel de club, sau cel puţin până la apariţia generaţiilor „galactice” sau „extraterestre” ale Madridului şi Barcelonei. Pe lângă tripleta olandeză de vis, Gullit-Rijkaard-Van Basten, în echipă se mai aflau internaţionali italieni precum Baresi, Maldini, Costacurta, Ancelotti sau Donadoni. Antrenor era celebrul Arrigo Sacchi, nimeni altul decât mentorul actualului tehnician al Ştiinţei, Devis Mangia. De altfel, Sacchi l-a ales pe Mangia şi în fruntea naţionalei under 21 a Italiei. După Sacchi, pe banca Milanului a venit Fabio Capello şi au urmat alte titluri câştigate, noul nickname al trupei milaneze fiind „Invincibilii”. Finalele Cupei Campionilor Europeni câştigate cu 4-0 cu Steaua şi FC Barcelona rămân celebre. Şi în era Champions League se adaugă alte două trofee, după finale câştigate cu Juventus şi Liverpool, dar şi o finală pierdută neverosimil, în 2005, cu aceeaşi Liverpool. „Cormoranii” au revenit atunci după ce erau conduşi cu 3-0 la pauză şi s-au impus la lovituri de departajare. De anul acesta, o companie chineză deţine clubul milanez, preluându-l de la Silvio Berlusconi. Doi jucători români au evoluat la AC Milan, Florin Răducioiu în anii 90 şi Cosmin Contra în anii 2000.

Suporteri rosso-nerri în toate colţurile lumii

AC Milan este una dintre cele mai iubite echipe din lume, având suporteri numeroşi atât în Italia, cât şi în tot mapamondul. Fossa dei Leoni este una dintre cele mai vechi brigăzi ultras, iar Brigate Rossoerre este principala facţiune a peluzei „diavolilor”. Evident, principala rivalitate a Milanului este cea cu Inter, manifestată în Derby della Madonina, dar şi cu Genoa s-a dezvoltat o duşmănie acerbă, după ce un fan milanist l-a ucis în 1995  pe Vincenzo Spagnolo, un ultras de la Genoa. Şi în România sunt foarte mulţi fani ai Milanului, în special după 1989, când microbiştii români au putut viziona la TV meciurile din Serie A, dezvoltându-se o adevărată manie AC Milan, echipă aflată în perioada ei de glorie maximă.

Trofeele câştigate de AC Milan

7 Cupe ale Campionilor Europeni (Champions League): 1963, 1969, 1989, 1990, 1994, 2003, 2007.

2 Cupe ale Cupelor: 1968, 1973.

5 Supercupe ale Europei: 1989, 1990, 1994, 2003, 2007.

3 Cupe Intercontinentale: 1969, 1989, 1990.

1 Campionat Mondial al Cluburilor: 2007.

18 scudetto

5 Cupe ale Italiei

7 Supercupe ale Italiei

poza 2

Jucători celebri care au evoluat pentru AC Milan: Paolo Maldini, Franco Baresi, Gianni Rivera, Gunnar Nordahl, Andrei Şevcenko, Fulvio Collovati, Nils Liedholm, Cesare Maldini, Giovanni Trapattoni, Juan Alberto Schiafino, Filippo Galli, Giovanni Galli, Mauro Tassotti, Carlo Ancelotti, Roberto Donadoni, Alberigo Evani, Pietro Virdis, Ray Wilkins, Alessandro Costacurta, Danielle Massaro, Ruud Gullit, Marco Van Basten, Frank Rijkaard, Sebastiano Rossi, Marco Simone, Leonardo, Gennaro Gattusso, George Weah, Christian Panucci, Oliver Bierhoff, Dejan Savicevic, Marcel Desailly, Thiago Silva, Gianluca Zambrotta, Kaka, Cafu, Andrea Pirlo, Manuel Rui Costa, Filippo Inzaghi.

Actualul lot al lui AC Milan: Valorea pe transfermakt: 317 milioane de euro.

Portari: G. Donnarumma, A.  Donnarumma, Gabriel, Storari.

Fundaşi: Bonucci, Romagnoli, Musacchio, Palleta, C. Zapata, Antonelli, R. Rodriguez, Abate, Vergara, Simic, Ely.

Mijlocaşi: Montolivo, Biglia, Bonaventura, Calhanoglu, Kessie, Bertolacci, Conti.

Atacanţi: Andre Silva, C. Bacca, Lapadula, Suso, Borini, J. Sosa.