Încă 30 de zile după gratii pentru poliţistul de frontieră care proteja o reţea de braconieri

0
443

tribunalJudecătorii de la Tribunalul Dolj au prelungit, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, arestarea preventivă a poliţistului de frontieră doljean ajuns după gratii luna trecută pentru trei infracţiuni de luare de mită şi trei infracţiuni de complicitate la braconaj cinegetic. Agentul Aurel Iovan, din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bistreţ este acuzat că proteja şi coordona un grup de braconieri doljeni, alături de el fiind cercetaţi, în libertate, alţi patru bărbaţi.

Reamintim că, pe 17 octombrie a.c., procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), au reuşit destructurarea unui grup de braconieri, coordonat de un agent de poliţie de frontieră din cadrul SPF Calafat – Sector Poliţie Bistreţ. Este vorba despre Aurel Iovan, de 48 de ani, din comuna Rast. Alături de el au fost reţinuţi Florin Şarlă, de 42 de ani, din Craiova, acuzat de 3 infracţiuni de dare de mită, trei infracţiuni de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept; Ovidiu Alexandru Ozunu, de 34 de ani, din Craiova, Bogdan Cosmin Bărbulescu, de 38 de ani, din Craiova şi Nicolae Balaci, acuzaţi de câte trei infracţiuni de dare de mită şi trei infracţiuni de braconaj cinegetic, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar de Tribunalul Dolj. Anchetatorii au precizat că agentul de poliţie facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste servicii primind ulterior foloase necuvenite. Anchetatorii au comunicat faptul că, în perioada iunie – octombrie 2016, Balaci Nicolae, Şarlă Florin, Ozunu Alexandru Oovidiu şi Bărbulescu Cosmin Bogdan s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Alexandru primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat, în valoare de aproximativ 2.500 euro, după cum au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cei cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă pe 18 octombrie doar poliţistul de frontieră a fost arestat.puscarie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au cerut prelungirea măsurii arestării preventive faţă de bărbat, iar vineri, 11 noiembrie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au admis propunerea: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind prelungirea măsurii arestării preventive. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Iovan Aurel, prin încheierea nr.256/18.10.2016 a Tribunalului Dolj, pe o durată de 30 zile, cu începere de la 17.11.2016 până la 16.12.2016, inclusiv. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 11.11.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Bărbatul a formulat contestaţie, care urmează să se judece la Curtea de Apel Craiova.