Universitatea din Craiova face primul nod între studenţi şi angajatori

0
310

Conducerea Universităţii din Craiova a avut, ieri, o întâlnire cu principalii reprezentanţi ai mediul social-economic, pentru a pune bazele unor parteneriate ce au drept scop facilitarea inserţiei absolvenţilor de studii superioare pe piaţa muncii. Principala condiţie impusă studenţilor pentru a avea acces în mediul de afaceri este să cunoască cel puţin o limbă străină.

Ideea de a facilita inserţia tinerilor pe piaţa muncii face parte din proiectul RePartiEco, coordonat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu centre universitare din Bulgaria, Croaţia, dar şi din România. „Vrem să creăm un parteneriat durabil cu mediu socio-economic, astfel încât, la final, studenţii să se poată integra uşor pe piaţa muncii. Suntem în faţa unei schimbări de paradigmă. A educa va însemna ca studentul să dobândească autonomia în gândire şi în comportament”, a precizat pof. univ. dr. Cristiana Teodorescu, prorectorul Universităţii din Craiova.

Iniţiativa de a crea o punte de legătură între mediul academic este susţinută de  reprezentanţi CallPoint New Europe, Hipermarket Auchan, Popeci Utilaj Greu Craiova, Franco-jobs.com, precum şi de membri ai Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională (C.C.O.P.) al Universităţii din Craiova, care vor prezenta studenţilor principalii paşi ce trebuie urmaţi pentru a fi angajaţi.

Franţa – model de inspiraţie

În scopul creării unui sistem bine pus la punct pentru ca studenţii să intre în legătură cu angajatorii, lectorul francez Guillaume Dujardin, care va preda în perioada următoare la Universitatea din Craiova, a prezentat cum funcţionează universităţile din Franţa. „În centrele universitare din nord-vestul Franţei, de unde provin eu, există un birou de inserţie profesională şi trebuie să înţelegeţi că acest birou este motorul care-i ajută pe studenţi să fie plasaţi pe piaţa muncii. Primul pas pe care îl face în acest sens este să-i pregătească cursantului un stagiu practic într-o întreprindere prin întâlniri, seminarii şi conferinţe. A doua etapă o reprezintă practica, ce asigură transformarea cunoştinţelor teoretice în aptitudini, iar a treia etapă – inserţia absolvenţilor, mereu monitorizată. Există şi date publice cu procentele de reuşită ale absolvenţilor de la fiecare program de studiu”, a precizat lectorul francez Guillaume Dujardin. În acest proiect, Lectoratul francez va sprijini studenţii români să studieze şi să înveţe limba franceză, care va reprezenta un punct forte în CV-ul viitorilor angajaţi.