APIA face, de astăzi, plăţile la motorină

0
326

apiaAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16-20 iunie 2017, va efectua plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 martie 2017 (trimestrul I 2017), conform prevederilor O.M.A.D.R. nr.1272/2015 cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 1174/2014.

Suma totală plătită va fi de 91.026.815,00 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 13.587 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 64.170.834,017 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru. Cantităţile de motorină aferente perioadei 1 ianuarie 2017 – 31 martie 2017, determinate la plată de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi aprobate prin OMADR nr.186/6 iunie 2017, ce vor beneficia de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare sunt: în sectorul vegetal, vor fi plătite 80.060.313 lei pentru 56.439.827 litri; pentru sectorul zootehnic se vor aloca 10.966.502 lei aferente a 7.731.006 litri motorină.