„Sistem de resurse şi instrumente pentru sprijinirea economie sociale din regiunile Vest şi Sud Vest România”

0
833

Ieri, în localitatea Coţofenii din Faţă a fost lansat proiectul „Sistem de resurse şi instrumente pentru sprijinirea economie sociale din regiunile Vest şi Sud Vest România”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Uman 2007-2013, Axa prioritară 6 : „Promovarea incluziunii sociale”. Beneficiarul proiectului este SES Asociaţia Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM.

Parteneri în proiect : UAT Comuna Podari; Asociaţia Dominou; Club Sportiv Dyadora; SC Addvances Strategic Solution SRL; Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Filiala Braşov „Virgil Oniţiu”; UAT Oraşul Corabia; Fundaţia Zamolxes şi nu în ultimul rând, Asociaţia Trend.

Proiectul vizează înfiinţarea a şapte structuri de economie socială (SES) în care vor activa la început 45 de angajaţi, din care 30 de persoane vulnerabile şi acţiuni de formare/dezvoltare a resurselor umane pentru 264 de persoane. Totodată, creează cadrul şi instrumente utile dezvotării economiei sociale la nivel regional, pe lângă cele 7 SES-uri create în cadrul proiectului, impactul real şi cel pe termen mediu şi lung fiind aşadar mult mai ridicat. Valoarea proiectului este de 682320, 20 lei, din care 17467,39, contribuţia proprie.

Locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile

La evenimentul de lansare au participat reprezentanţi ai Asociaţiei şi ai partenerilor, directorul Zonei Metropolitane Craiova – Cosmin Vasile şi edilul comunei Coţofenii din Faţă – Constantin Cîrciumaru.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea şi integrarea pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile prin intermediul economiei sociale în vederea dezvoltării capitalului uman şi creşterea competitivităţii prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, într-un cadru flexibil, modern şi inclusiv.

Prin înfiinţarea şi dezvoltarea structurilor de economie socială, proiectul generează oportunităţi de ocupare inovative, locuri de muncă pentru grupurile vulnerabile şi promovează un model de dezvoltare socială bazat pe : incluziune, egalitate de şanse şi solidaritate socială care contribuie în acelaşi timp la competitivitate şi la dezvoltarea capitalului uman, în concordanţă cu obiectivul general al POSDRU. Crearea locurilor de muncă, formarea şi integrarea grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii contribuie la atingerea obiectivului Axei Prioritare 6.

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 264 de persoane, o sută fiind de etnie rromă, 50 cu dizabilităţi, 50 sunt tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, 50 femei ( în situaţii de risc) 7 manageri şi 7 contabili ai SES.