Peste 18.500 de secții de votare vor fi organizate pe teritoriul național pentru alegerile europarlamentare

0
389


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a stabilit numerotarea celor 18.532 de secții de votare care vor fi organizate pe teritoriul național pentru alegerile europarlamentare, informează un comunicat al Guvernului remis Agerpres. Guvernul a primit ieri, în ședința săptămânală, o informare privind stadiul pregătirii alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 25 mai anul acesta. „Până la termenul de 10 aprilie, au fost tipărite listele electorale permanente. (…) De asemenea, s-a stabilit necesarul de ștampile cu mențiunea «Votat». Până la 25 aprilie 2014 vor fi aduse la cunoștința publică delimitarea și numerotarea fiecărei secții de votare din țară”, precizează sursa citată. Totodată, până la 25 aprilie urmează să fie comunicate de către Ministerul Afacerilor Externe datele corespunzătoare numărului de secții de votare ce vor fi organizate în străinătate. De asemenea, 16 aprilie este data-limită până la care se vor soluționa toate contestațiile, astfel încât să fie stabilite candidaturile definitive.