Prima apariţie pentru CS Universitatea

1
424

Alb-albaştrii vor întâlni, la Buftea, formaţia de Liga a III-a, Fortuna Poiana Câmpina

Eric Lincar

Formaţia pregătită de Eric Lincar, CS Universitatea Craiova, va susţine astăzi, de la ora 10.30, la Complexul Sportiv al FRF de la Buftea, primul amical al verii, contra echipei Fortuna Poiana Câmpina. Aceasta a fost pregătită în sezonul trecut de Edi Iordănescu şi a ratat promovarea în Liga a II-a, terminând pe poziţia secundă în seria a şasea din Liga a treia, la doar la un singur punct de Unirea Tărlungeni. Din vară, Fortuna Brazi s-a transformat în Fortuna Poiana Câmpina şi este antrenată de Stelian Gherman, după ce Iordănescu junior a plecat la FCM Târgu Mureş. Spectatorii şi presa vor avea acces la revenirea pe teren a Ştiinţei. În lotul care se pregăteşte la Mogoşoaia sub comanda lui Lincar se află şi doi foşti jucători la Fortuna Brazi, Alexandru Buhuşi (23 de ani) şi Ionuţ Cioinac (18 ani). Primul a evoluat şi la Petrolul şi CSMS Iaşi, iar cel de-al doilea, născut în Craiova, a evoluat la Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi apoi la Dunărea Galaţi. Alţi jucători pe care Lincar va miza în amicalul de astăzi, dar şi la cel de peste două zile, cu CS Baloteşti, sunt: Bojan Brac (portar, 24 de ani, Hajduk Kula, Serbia), Mihai Gherasim (19 ani, portar, ex ACS Poli Timişoara), Florian Pârvu (mijlocaş dreapta, 22 de ani, CSM Rm. Vâlcea), Zoran Ljubinkovic (fundaş stânga, 31 de ani, fost la Petrolul şi Oţelul), Ramses Gado (fundaş dreapta, 31 de ani, de la CSMS Iaşi), Sebastian Remeş (stoper, 21 de ani, ex Honved Budapesta), Gabriel Precup (27 de ani, mijlocaş central, ex-FC Caracal, Alro Slatina şi FCM Târgu Mureş), Amet Engin (21 de ani, mijlocaş, fost la Farul), Enache Câju (30 de ani, mijlocaş ofensiv, de la Delta Tulcea), Cristian Ganea (21 de ani, mijlocaş stânga, ex-Mallorca B, Santaniy – Tercera Division, FCM Târgu Mureş), Adrian Ionescu (28 de ani, mijlocaş, ex-Oţelul şi U Cluj), Lucian Pârvu (31 de ani, fost jucător la Universitatea Craiova, Extensiv, Ergotelis, Jiul, Gloria Bistriţa, Pandurii, CSM Vâlcea, CS Otopeni), Răzvan Gorovei (19 ani, ex CSMS Iaşi), Ousmane Gueye (18 ani, atacant, fost la Dunărea Galaţi), Bogdan Marian Scarlat (25 de ani, stoper, ex Delta Tulcea), Marian Cârjă (26 de ani, fundaş dreapta, ex Oţelul, Petrolul, Delta Tulcea), Ovidiu Cherciu (19 ani, fundaş central, fost la Pandurii, Petrotub Roman), Cristian Bardu (33 de ani, mijlocaş, ex CS Otopeni, Callatis).

1 COMENTARIU

Comments are closed.