Razie rutieră în judeţ

0
365

Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu lucrători de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Craiova şi Formaţiunilor Rutiere din judeţ au acţionat, luni, pe principalele drumuri din Dolj, în mod special pentru conştientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când traversează neregulamentar străzile, prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate corespunzător. Asta pentru că o serie de accidente din ultima perioadă au avut drept cauză traversarea neregulamentară a pietonilor.

Astfel, în cadrul acţiunii au fost constatate 111 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora poliţiştii au aplicat amenzi ce depăşesc suma de 10.400 lei. Dintre acestea, 44 au fost aplicate unor pietoni care s-au angajat neregulamentar în traversarea străzilor, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce trei permise de conducere.

Tot luni, poliţiştii doljeni au constatat mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, în jurul orei 18.00, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Calafat, fiind în serviciul de patrulare, l-au depistat în trafic pe Claudiu Cărămidă, de 26 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce conducea pe DN 55A, în afara localităţii Calafat, un autoturism Hyundai neînmatriculat în circulaţie.

Cam pe la aceeaşi oră, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Bechet în timp ce patrulau pe DN55, în localitatea Bechet, l-au depistat pe Fănel Ştefănoiu, de 39 de ani, din Sadova, în timp ce conducea un autoturism, având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din data de 9 iulie 2014.

Tot luni, în jurul orei 17.00, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Craiova, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe strada Brestei, au oprit pentru control un autoturism Opel condus de Cosmin Stanciu, de 20 de ani, din comuna Secu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 2 noiembrie 2010. „În toate cazurile poliţiştii au întocmit pe numele conducătorilor auto dosare penale în conformitate cu prevederile legale”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.