Acţiuni de deratizare pe digurile din Dolj

0
303

Sistemul de Gopodărire a Apelor Dolj desfăşoară, începând de ieri, acţiunea de deratizare pentru combaterea dăunatorilor în scopul asigurării funcţionării digurilor şi lucrărilor hidrotehnice de pe râul Jiu şi fluviul Dunărea în condiţii de siguranţă. Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, S.G.A Dolj a transmis către toate primăriile riverane zonelor deratizate o informare, astfel încât edilii acestor localităţi să anunţe localnicii şi să le atragă atenţia că păşunatul este interzis. Campania de combatere a dăunătorilor se efectuează anual, conform Planului Tehnic, cu ajutorul unor substanţe toxice, cu caracter persistent. Reprezentanţii SGA au ţinut să precizeze faptul că aceste substanţe ar putea avea efecte negative asupra animalelor, dacă nu este respectată informarea transmisă primăriilor. Printre primăriile avizate se numără cele de la Dunăre: Rast, Negoi, Bistreţ, Catane, Cârna, Gighera, Ostroveni, Bechet, Dăbuleni. De asemenea, acţiunea se va desfăşura şi pe digurile de la Jiu, sectorul Filiaşi- Ţuglui, iar printre localităţile vizate se numără şi Filiaşi, Braloştiţa, Brădeşti, Coţofenii din Dos, Scaeşti.