Am contat doar pe finalurile de repriză

0
257

FC Botoşani – Universitatea Craiova 2-1

Au marcat: Fulop 18, Cabrera 61 / Popov 86.

Stadion: Municipal, spectatori: 1.000.

FC Botoşani: Iliev 7 – Dimitrov 7, Miron 8, Ngadeu 6, Muşat 6 – Cabrera 8 (86 Hadnagy), Vaşvari 7, Bordeianu 6 (77 Casado) 5 – Fulop 7, Ivanovici 6, Matulevicius 7 (71 Carralero) 5. Antrenor: Leo Grozavu.

Universitatea: L. Popescu 7 – Achim 5, Popov 7, Acka 6, Vătăjelu 7 – Madson 6, Zlatinski 6 (82 R. Petre) 6 – Băluţă 6, Rocha 5, Bancu 7 – Ivan 5 (71 Măzărache) 5. Antrenor: Daniel Mogoşanu.

Arbitru: Marius Avram 6

Într-un meci spectaculos, Universitatea a pierdut la Botoşani şi rămâne la două puncte în spatele Iaşiului, înaintea duelului direct

botosaniCu Mateiu, Kay şi Herghelegiu excluşi din lot şi cu Straton, Iliev şi Dumitraş accidentaţi, Universitatea a mers la Botoşani cu un prim “11” decent, dar cu o bancă de rezerve ticsită de juniori, majoritatea cu puţine meciuri chiar şi la echipa-satelit a clubului. Sabotată practic din interior, echipa din Bănie dă impresia că nu-şi doreşte astfel să joace în cupele europene, fiindcă lotul se subţiază numeric, scăzând vertiginos media de vârstă, în condiţiile în care nici nu are dreptul de a transfera jucători, nici măcar liberi de contract. Alb-albaştrii au găsit alunecos locul unde nu câştigaseră vreun punct până acum, fiindcă o ploaie zdravănă se instalase în nordul Moldovei. A reprezentat belşug pentru gazde, care au dominat net prima jumătate de oră, în care au şi obţinut avantaj minim. La o fază la care factorul de echilibru al Ştiinţei, Zlatinski, era pe margine, oblojit după contra care i-a umplut jambierul de sânge, coechipierii săi s-au bâlbâit, iar Nuno Rocha, omul care temporar trebuia să umple în teren golul lăsat de căpitan, era preocupat să ceară henţ, în loc să se implice în fază. Dintr-un carambol provocat de Matulevicius, mingea a ajuns fortuit la Fulop, care a ajutat-o să alunece în colţul lung. În grupul oaspeţilor s-a creat un şoc şi Ivanovici putea mări imediat diferenţa, după ce l-a răsucit pe Acka, dar a prins prea mare încredere şi a finalizat prost. Oamenii lui Mogoşanu au priceput că nu mai au ce pierde şi au controlat ultimul sfert de oră, dar Nuno Rocha i-a tras în braţe portarului advers, deşi îl avea la cherem. Vătăjelu şi Zlatinski au fost şi ei periculoşi cu două şuturi, dar pauza a prins tabela cu 1-0. Repaosul i-a scos din ritm pe olteni, fiindcă repriza a doua a început cu aceeaşi insistenţă în atac a Botoşaniului, iar Popescu a blocat două mingi care puteau încheia meciul devreme. Portarul Craiovei n-a mai avut ce face la execuţia celui mai bun jucător al gazdelor, Cabrera, care nici nu l-a băgat în seamă pe Achim la duelul direct şi a marcat cu fineţe. Ivan apărut că se gândeşte mai mult la plecarea la lotul naţional, Rocha a fost mai mult o piedică pentru propria echipă, iar Băluţă nu a mai avut prestaţia din ultimele jocuri. Până la final, Bancu a încercat o ripostă, dar şutul din drop a fost interceptat de bulgarul din poarta gazdelor, care avea să fie învins însă de compatriotul său, Popov, cu o lovitură de cap. Reuşita a venit totuşi cam târziu pentru ca alb-albaştrii să pretindă mai mult din deplasarea în nordul Moldovei, chiar dacă Rocha putea egala la centrarea perfectă a lui Vătăjelu, în prelungiri. Per total, Botoşaniul a fost superioară, câştigând a treia partidă din tot atâtea jucate pe teren propriu cu Universitatea. Duminică, de la ora 17, pe “Extensiv”, Craiova se bate cu Iaşiul pentru Europa League, dar în ultimele 3 etape lupta pentru locul 7 se va da în trei, fiindcă şi Botoşaniul poate emite pretenţii.

Vătăjelu: “Meritam să câştigăm, dar din nou am ratat mult”

Unul dintre cei mai activi jucători ai Craiovei, Bogdan Vătăjelu, a declarat: “La ocaziile pe care le-am avut meritam cele trei puncte. Am venit cu o dorinţă de revanşă, atât pentru faptul că nu am câştigat până acum la Botoşani, dar şi, pe de altă parte, să răzbunăm ocaziile irosite în meciul precedent, de la Timişoara. Din nefericire şi acum am ratat câteva oportunităţi imense. Trebuie să strângem rândurile şi să rămânem capacitaţi pentru următoarele jocuri. Pentru că, după o pauză de 16 ani, toţi ne dorim să mergem în cupele europene. Sper ca la finalul sezonului noi să fim pe locul 7“.

Daniel Mogoşanu a tras concluziile la final: „Am făcut greşeli astăzi şi am fost taxaţi. Și noi am avut oportunităţi, dar am revenit pe tabelă pe final, prea târziu. Nu renunţăm la luptă, ne vom bate până la capăt pentru obiectv. Toţi vrem calificarea în Europa. Suntem aproape, iar acum important este jocul cu Iaşi. Sper ca Dumitraş şi Iliev să fie apţi pentru această partidă. Eu mă voi raporta la jucătorii pe care îi am la dispoziţie, cu ei voi lupta în cele trei jocuri pe care le mai avem de disputat. Meciul direct cu Iaşi poate fi considerat o finală. Dar, şi dacă îl vom câştiga, trebuie să rămânem concentraţi până la final, şi pentru următoarele două partide“.

Andrei Ivan ieşit accidentat de pe teren, dar pe el oricum nu va putea conta Mogoşanu în ultimele trei etape, deoarece va pleca la lotul naţional. „Din păcate am pierdut, iar eu am ieşit accidentat. Am simţit o înţepătură sus la coapsă şi am zis să nu forţez. Echipa a avut ocazii mari şi în prima, dar şi în a doua repriză. Puteam câştiga astăzi. Acum trebuie să privim înainte, dacă vom obţine maximum din următoarele două jocuri, cu Iaşi şi CFR, sigur vom merge în Europa. În privinţa convocării la naţională sunt bucuros, este un pas mare pentru mine să fiu în lotul de 28, sper să ajung şi în primii 23“ a spus Ivan.