În cadrul celei de-a doua tabere de dezvoltare personală şi profesională TRAVAIL / 20 de elevi craioveni au luat parte la „Aventura cunoașterii”

0
900

Localitatea montană Fundata din județul Brașov a găzduit, în perioada 9-14 august a.c. cea de-a doua tabără de dezvoltare personală şi profesională din cadrul proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj” implementat de Asociația Mereu pentru Europa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociația EduFor Craiova și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares (Centrul de Cercetare și Asistență în Antreprenoriat și Afaceri de Familie) din Portugalia, fiind  cofinanţat din FSE prin POSDRU 2007-2013.

Cei 20 de elevi participanți au fost antrenați în diferite activități de consiliere și orientare în carieră organizate atât în sala de conferințe, cât și în aer liber. Timp de şase zile s-au derulat mai multe acţiuni practice care au vizat dezvoltarea personală şi profesională a elevilor, precum şi a competenţelor lor antreprenoriale, urmărindu-se valorificarea şi stimularea capacităţilor tinerilor participanţi în ceea ce priveşte comunicarea, ascultarea activă, argumentarea, interacţiunea, participarea activă, cooperarea, relaţionarea, lucrul în echipă, responsabilitatea, conştientizarea, încrederea, empatia, identificarea punctelor slabe şi forte, iniţiativa, valorificarea oportunităţilor apărute, planificarea şi gestionarea  proiectelor, transformarea ideilor în acţiune, creativitatea, inovaţia şi asumarea de riscuri. Toate acţiunile s-au derulat cu zâmbetul pe buze, mai ales că n-au lipsit jocurile, unde s-au remarcat „Vrei să fii milionar” sau „Noaptea talentelor”, animate de concursuri de dans, canto, magie, teatru, pantomimă etc.

Activităţile, metodele, instrumentele şi programul de lucru din cadrul taberei s-au derulat în limba engleză şi au fost planificate, organizate, coordonate şi monitorizate de cei  doi experţi ai partenerului transnaţional, UNIAUDAX –Centro de Investigacao e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares (Centrul de Cercetare și Asistență în Antreprenoriat și Afaceri de Familie) din Portugalia, despre care elevii au vorbit doar la superlativ.

În cadrul taberei s-au desfăşurat mai multe competiţii în care au fost implicaţi toţi cei 20 de participanţi, dar au existat doar trei câştigători: Radulian Anca Florina (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), Tănasie Costinel Daniel (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”) şi Dobrică Laura Gabriela (Colegiul Naţional „Elena Cuza”). Premianţii au fost recompensaţi cu premii în bani, în valoare de 300 lei fiecare. Bucurie, creativitate, implicare, prietenie, colaborare şi acceptare au fost cuvintele care au guvernat timp de şase zile cea de-a doua tabără de dezvoltare personală şi profesională TRAVAIL din localitatea brașoveană Fundata.