„Satelitul” Ştiinţei a început pregătirea

0
304

satelitSub conducerea antrenorilor Corneliu Papură şi Mugur Guşatu, Universitatea II Craiova, a început săptămâna aceasta pregătirea, pe terenul sintetic al bazei sportive de la Aeroport. Faţă de sezonul trecut, „satelitul” Ştiinţei s-a despărţit de patru jucători care nu mai erau la vârsta junioratului, respectiv: Ionuţ Cioinac, Samuel Luică, Ionuţ Lăzărescu şi Vlad Marcu. În condiţiile în care Vlad, Vlădoiu, Al. Popescu, Screciu, Markovic şi Bârzan se află în cantonament în Malta cu echipa de seniori, antrenorul Corneliu Papură a mizat pe jucătorii: Alex Nedeianu, Cătălin Popescu (portari), Robert Bogdan, Bogdan Țoiu, Florin Borţa, Raul Hreniuc, Alex Cojocaru, Cătălin Ion, Cătălin Ionescu, Andrei Băloi, Lucian Buzan, Remus Enache, Vali Constantin, Paul Hodea, Narcis Cârlig, Răzvan Gunie, Andrei Rodeanu, Viorel Butoi, Andrei Burlacu, Alex Chivu, Ionuţ Frăsineanu (jucători de câmp), ultimii doi fiind aduşi de la CSJ Știinţa U Craiova. Mâine, puştii alb-albaştri efectează vizita medicală şi vor continua antrenamentele în Bănie, urmând să susţină şi câteva meciuri amicale.

Şi Podariul s-a reunit

Şi CS Podari s-a reunit ieri, pe stadionul din localitate, 17 jucători efectuând primele alergări. Între 1 şi 10 februarie, divizionara C va efectua un cantonament la Kladovo, unde au fost perfectate şi două partide de verificare: pe 6 februarie cu Hajduk Veljko Negotin şi pe 10 februarie cu Djerdap Kladovo. Jucătorii prezenţi sub comanda lui Victor Naicu la primul antrenament: Portari: Mecea, Dogioiu (Inter Slatina); Jucători de câmp: Avram, Stancu, Dragomir, Sârmon, Raicea, Velica, Bozgan, Fieraru, Preda, Neacşu, Dumangiu, Geanimu (CSU II), Ad. Cârstea (CSM Rm. Vâlcea), Cl. Ștefan (Metalul Reşiţa), Căle (CSO Filiaşi).