Pianista Adela Liculescu: De la Craiova în metropola muzicală şi culturală a lumii!

0
1221

„Încerc să mă bucur din plin de tot ce are Viena să îmi ofere”

A ajuns să cânte la pian dintr-o întâmplare, pentru ca în scurt timp să facă performanţă! Premiile şi scena de concert i-au fost aproape în anii în care a studiat la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, mai apoi fiind admisă la una dintre cele mai mari şi prestigioase universităţi de muzică din lume. „Trebuie să recunosc că sunt o norocoasă să îmi petrec aceşti ani într-un asemenea oraş! Încerc să mă bucur din plin de tot ce are Viena să îmi ofere”, spune Adela Liculescu.

Fără îndoială, una din cele mai frumoase şi mai pitoreşti capitale europene, vestită pentru romantismul şi atmosfera imperială ce o caracterizează, un oraş al simfoniilor lui Mozart şi al valsurilor lui Strauss, al culturii şi al distracţiei, în acelaşi timp, Viena este pentru tânăra craioveancă de nici 22 de ani „o adevărată sursă de inspiraţie”, ca pentru orice tânăr artist. Adela Liculescu mărturiseşte că s-a acomodat foarte repede cu sistemul educaţional de aici, „pentru că am fost obişnuită din şcoală să învăţ, iar seriozitatea aduce rezultate bune peste tot”.

Ce face când nu studiază? Citeşte cât de mult poate, încearcă să îşi perfecţioneze limbile străine pe care le ştie şi să înveţe altele noi, cunoaşte oameni şi obiceiuri, astfel ajungând, spre exemplu, să se îndrăgostească de mâncarea asiatică şi de yoga. „Avem acolo un grup internaţional de prieteni, cu muzicieni din toată lumea şi toţi sunt, desigur, pasionaţi de artă, aşa că ne petrecem timpul liber mergând la concerte, vizitând muzee, plimbându-ne printre palatele splendide din oraş şi descoperind de fiecare dată un colţişor pe care nu îl ştiam…”, povesteşte tânăra. Acestor prieteni, dar nu numai, Adela Liculescu le povesteşte oricând are prilejul despre România, ba chiar încearcă să îi înveţe limba română!

Acasă, la Craiova, pianista ajunge periodic. În ultima vreme, a regăsit oraşul schimbat şi a remarcat, după cum susţine, „o intensificare a vieţii culturale”. Cel mai recent, s-a aflat aici la jumătatea lunii trecute, când, pe scena Filarmonicii „Oltenia”, a susţinut Concertul nr. 1 în Si bemol minor pentru pian şi orchestră. „Mă bucur mult de fiecare dată când revin acasă, pentru că am ocazia să cânt în faţa unui public deosebit de călduros. Mulţi îmi sunt prieteni dragi, foşti profesori, foşti colegi… oameni care mă ştiu încă de când eram mică şi pot să vadă progresul pe care l-am făcut în decursul anilor”, spune Adela Liculescu, în aşteptarea unei noi întâlniri cu publicul craiovean.

– Studiezi pianul de la vârsta de 4 ani. Cum ai ales acest instrument? Cum au fost, de fapt, primii tăi paşi spre muzică?

–  Se poate spune ca am ajuns să cânt la pian dintr-o pură întâmplare: când eram la grădiniţă, bunicul meu m-a dus la o mulţime de cercuri la Palatul Copiilor – balet, desen, limbi străine, muzică… Dintre toate acestea, printr-o serie de întâmplări fericite şi oameni care au văzut în mine la momentul respectiv talentul muzical şi i-au convins pe părinţii mei să mă înscrie în clasa I la Liceul de Artă din oraş, m-am îndreptat spre această cale, calea muzicii. După primele reuşite şi premii la concursuri de pian în clasele primare, a devenit clar că a fost o alegere bună şi că, într-adevăr, urma să continui pe acest drum. Anii au trecut şi, cum experienţele pozitive în muzică au început să se adune din ce în ce mai multe, să câştig premii şi să cânt concerte, mi-am dat seama la un moment dat că muzica devenise principala mea ocupaţie, că îmi ocupa tot timpul şi energia.

–  Liceul de Arte „Marin Sorescu” este locul în care, cu susţinerea unor extraordinari profesori, ai început să îţi conturezi personalitatea artistică, inclusiv prin participarea la numeroase concursuri ori la cursuri de măiestrie interpretativă. Cum a fost această perioadă, ca liceană? 

– A fost o perioadă din viaţa mea de care îmi amintesc cu drag. În anii de liceu am beneficiat de îndrumarea unor profesori pe care îi preţuiesc foarte mult – dl Mihai Ungureanu şi dna Mariana Ilie la pian, dl Pavel Şopov la teoria muzicii, dna Maria Barbărasă la istoria muzicii (şi pe care m-am bucurat foarte mult să o am şi dirigintă în anii de liceu)… Am încercat în acea perioadă să îmbin cât mai armonios activitatea muzicală bogată cu viaţa de elevă… Şi aş putea spune că am reuşit, pentru că, deşi cântam des concerte şi mă pregăteam pentru diverse concursuri, am avut în şcoală numai note de 10 la toate materiile, iar la bacalaureat am obţinut media 9.93.

– De câţiva ani eşti studentă în chiar capitala incontestabilă a muzicii, Viena! Tu ai ales-o sau ea te­a ales pe tine?

–  Se poate spune că ne-am ales una pe cealaltă! Şi am avut mare noroc, pentru că este un cadru extraordinar pentru dezvoltarea unui tânăr muzician! Eu m-am hotărât să susţin admitere la Viena în primul rând pentru profesorul meu de pian, dl Martin Hughes, cu care îmi doream foarte mult să lucrez. Iar alegerea pe care am făcut-o s-a dovedit a fi foarte bună, pentru că am fost admisă la una dintre cele mai mari şi prestigioase universităţi de muzică din lume. În plus, Viena este un oraş cu o tradiţie muzicală extraordinară, iar oferta muzicală (şi culturală, în general) de acolo este, o dată în plus, o adevărată sursă de inspiraţie pentru orice tânăr artist.

– Adevărat centru cultural european, Viena înseamnă nu numai muzică, ci şi artă, literatură, arhitectură, ba chiar şi gastronomie! Şi, evident, distracţie! În plus, potrivit unor clasamente, capitala istorică a Austriei oferă cele mai bune condiţii de viaţă din lume. Cum îţi petreci studenţia în acest oraş?

–  Într-adevăr, trebuie să recunosc că sunt o norocoasă să îmi petrec aceşti ani într-un asemenea oraş. Încerc să mă bucur din plin de tot ce are Viena să îmi ofere. Avem acolo un grup internaţional de prieteni, cu muzicieni din toată lumea şi toţi sunt, desigur, pasionaţi de artă, aşa că ne petrecem timpul liber mergând la concerte, vizitând muzee, plimbându-ne printre palatele splendide din oraş şi descoperind de fiecare dată un colţişor pe care nu îl ştiam… Iar în Viena, fiind o capitală cosmopolită în adevăratul sens al cuvântului, am avut norocul să cunosc oameni şi obiceiuri de peste tot! De exemplu, aici m-am îndrăgostit de mâncarea asiatică şi de yoga! Cât despre condiţiile de viaţă, într-adevăr, totul este foarte bine pus la punct, de la transportul în comun, unde chiar şi orarul autobuzelor este respectat la minut, până la programarea oricăror activităţi şi întâlniri, a căror oră este respectată cu stricteţe! Iar de fiecare dată când ajung într-un nou oraş, mă gândesc şi apreciez, prin comparaţie, o dată în plus faptul că locuiesc la Viena!

 Ce îmi poţi spune despre sistemul de învăţământ din Austria? Te-ai acomodat uşor la el? Ce­ţi place cel mai mult când vine vorba despre pregătirea educaţională superioară în această ţară?

– Nu ştiu foarte multe despre sistemul de învăţământ austriac în general, ci doar despre Universitatea unde studiez eu. Fiind o universitate de muzică, se pleacă de la premisa că studenţii cântă concerte şi se duc la concursuri, şi atunci se încearcă să se alcătuiască orare cât mai flexibile, astfel încât să se vină în întâmpinarea programelor încărcate ale studenţilor. De exemplu, pot exista într-o săptămână mai multe grupe ale aceluiaşi curs, iar studenţii pot alege la care dintre grupe se duc în săptămâna respectivă. Însă numărul de prezenţe obligatorii este fix determinat, iar profesorii sunt foarte stricţi în legătură cu acest aspect. De asemenea, există o listă de materii care trebuie parcurse în decursul celor şase ani de studiu, dar ordinea în care sunt parcurse este la rândul ei flexibilă. Există o structură recomandată, dar nu obligatorie. Astfel, deşi sunt abia în anul trei, eu am absolvit deja multe dintre cursurile anilor cinci şi şase.

Pot spune că m-am acomodat foarte repede cu sistemul de acolo, pentru că am fost obişnuită din şcoală să învăţ, iar seriozitatea aduce rezultate bune peste tot. Sigur că la început mi-a fost puţin mai greu, pentru că totul se petrece exclusiv în limba germană, dar acum mă simt ca peştele în apă!

– Ce îţi place să faci când nu studiezi, nu eşti la cursuri şi nu dai recitaluri? Adică… ce pasiuni mai ai, în afară de muzică?

–  În primul rând, încerc să citesc cât pot de mult. Sunt un om curios, vreau să aflu cât mai multe lucruri din diferite domenii. Am întotdeauna la mine o carte în geantă şi citesc în pauze, în metrou, la coadă la supermarket…

Încerc să perfecţionez limbile străine pe care le ştiu deja şi să învăţ altele noi. Cred că limbile străine sunt o poartă spre o mai bună înţelegere a unei culturi şi spre cunoaşterea unor oameni foarte interesanţi. În plus, am observat că oamenii apreciază foarte mult dacă le poţi vorbi în limba lor maternă. Şi am, la rândul meu, colegi care au ajuns să fie foarte pasionaţi de limba română! De exemplu, am două prietene din Croaţia şi din Coreea de Sud care au ajuns să poată să schimbe între ele propoziţii în limba română!

Sunt fascinată de pictură şi încerc să ajung la cât mai multe expoziţii, atât în Viena, cât şi în alte oraşe pe care am ocazia să le vizitez. Încerc să ajung din când în când şi la înot, este foarte relaxant după atâtea ore petrecute pe scaun la pian…

Mi-aş dori să am mai mult timp liber, însă acum petrec foarte mult timp la facultate, iar puţinul timp pe care îl mai am la dispoziţie pentru mine trebuie să recunosc că îl aloc în mod prioritar studiului la pian.

–  Deşi studentă la Viena, ajungi periodic la Craiova pentru a susţine recitaluri şi concerte pe scena Filarmonicii „Oltenia”. Unul a fost ultimul eveniment muzical al anului 2014, altul a avut loc recent, pe 13 februarie a.c. – prilej cu care ai interpretat Concertul nr. 1 în Si bemol minor pentru pian şi orchestră, op. 23, de Piotr Ilici Ceaikovski. Cum este revenirea… muzicală acasă?

– Mă bucur mult de fiecare dată când revin acasă, pentru că am ocazia să cânt în faţa unui public deosebit de călduros. Mulţi îmi sunt prieteni dragi, foşti profesori, foşti colegi… oameni care mă ştiu încă de când eram mică şi pot să vadă progresul pe care l-am făcut în decursul anilor. Mă bucur foarte mult că Filarmonica „Oltenia” mi-a oferit ocazia să cânt de mai multe ori în faţa publicului din oraşul natal în ultima vreme, în recital în vacanţa dintre Crăciun şi Anul Nou şi în ipostaza de solistă cu orchestra săptămâna trecută. Sper să am ocazia să revin pe această scenă cât de curând!

–  Ce ştiu colegii tăi, studenţi, despre România ori despre Craiova? Care sunt cele mai frecvente întrebări care ţi-au fost adresate, ca tânără româncă venită să studieze pianul la Viena?

–  Din ce am observat eu, colegii mei studenţi au o imagine bună despre România. Eu şi colegii mei studenţi români încercăm să le povestim lucruri cât mai frumoase despre ţara din care venim. Desigur că o persoană sau un mic grup de persoane nu sunt un eşantion reprezentativ pentru o întreagă societate, iar colegii mei ştiu asta, dar noi încercăm să creăm prin noi înşine o imagine cât mai bună despre ţara noastră.

Despre Craiova, din păcate, se ştie prea puţin. Când sunt întrebată, povestesc despre oraşul meu şi mai postez din când în când imagini frumoase din Craiova pe Facebook, încercând să o mai promovez. Desigur că este departe de a fi o campanie de imagine pentru Craiova, dar cu paşi mici se pot schimba multe lucruri. Cel puţin, acum, câţiva oameni în plus au auzit despre existenţa Craiovei, iar data viitoare, când îi vor auzi numele, li se va părea familiar.

Colegii mei au observat că există mulţi muzicieni români foarte bine pregătiţi, aşa că am primit multe întrebări legate de sistemul de învăţământ din România, despre şcoala muzicală est-europeană. De asemenea, mai mulţi colegi şi profesori mi-au pus întrebări despre viaţa în România, în general, despre sistemul politic, despre schimbările din societate de după 1989.

–  Ce mai ştii tu despre Craiova? Cum regăseşti oraşul? Cum regăseşti iniţiativa municipalităţii de a­l transforma, în 2021, în Capitală Culturală Europeană?

–   În ultimii ani, am reuşit să ajung acasă doar în vacanţele de iarnă şi de vară, când, din păcate, nu se întâmplă foarte multe lucruri în oraş. Anul acesta însă am venit două săptămâni în februarie, când în Austria e vacanţa între semestre, iar la Craiova suntem în plină stagiune, şi am constatat că aici este o activitate culturală febrilă. Astfel, mi-am propus să ajung aproape în fiecare seară fie la Filarmonică, fie la Teatrul Naţional.

Găsesc oraşul schimbat într-o oarecare măsură faţă de anii când locuiam aici, găsesc cu fiecare revenire peisaje întregi care nu mai arată aşa cum îmi aminteam.

Cred că prin candidatura Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 s-a produs o intensificare a vieţii culturale în oraş, iar craiovenii nu au decât de câştigat de pe urma acestui lucru! Sper să se menţină ritmul acesta vibrant, independent de câştigarea titlului!

–  Care îţi sunt proiectele din acest an? Pe plan artistic, mai includ ele Filarmonica „Oltenia”?

–   Voi avea în lunile următoare concerte la Saint Martin-in-the-Fields la Londra, Casele Schubert şi Beethoven din Viena, Ambasada României de la Praga. La sfârşitul lunii mai voi apărea din nou în calitate de solistă cu orchestra, de data aceasta cu Orchestra Filarmonicii din Sibiu în Concertul nr. 3 de Prokofiev. Cam acestea ar fi planurile până în iunie, când se termină semestrul. Mai departe nu m-am hotărât încă ce voi face. Deocamdată nu ştiu când voi reveni pe scena Filarmonicii „Oltenia”, dar sper să fie cât mai curând!

 

Adela Liculescu s-a născut la Craiova, pe 4 august 1993. După absolvirea Liceului de Artă din oraşul natal, a devenit studentă a Universităţii de Muzică din Viena. Deţinătoare a numeroase premii întâi la Olimpiadele Naţionale de Interpretare Instrumentală şi alte concursuri naţionale şi internaţionale, Adela a fost, de asemenea, laureată a prestigiosului Concurs Internaţional „Beethoven” de la Viena, din anul 2013. La Concursul Internaţional „George Enescu” 2014 a obţinut premiul pentru cel mai bine clasat pianist român în concurs. În recitaluri sau concerte cu orchestra, a apărut până acum pe scene importante, precum Filarmonica din Berlin, Filarmonica „Gasteig” din Munchen, Ateneul Român Bucureşti ş.a.