Craiovenii pasionaţi de ştiinţă, aşteptaţi la expoziţia „Spaţiul European”

0
523

În Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova şi-a deschis porţile expoziţia organizată de Comisia Europeană – „Spaţiul European”. Începând de astăzi şi până pe 27 aprilie, toţi craiovenii, pasionaţi de fizică, de sateliţi, de ştiinţă, în general sunt aşteptaţi să o viziteze. Este vorba de o expoziţie itinerantă despre spaţiul cosmic care prezintă modul în care activităţile şi aplicaţiile din spaţiu au un impact direct asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Cu ajutorul telescopului amplasat în spaţiul expoziţiei vor putea fi observaţi pe cer sateliţii europeni, iar vizitatorii vor avea la dispoziţie “OmniGlobe”, o hologramă a atmosferei Pământului. La ceremonia de deschidere au luat parte primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, deputatul european Marian Jean Marinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, Marius Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale-ROSA, parlamentari de Dolj, consilieri judeţeni şi directori ai instituţiilor craiovene. Oficiile de gazdă au fost făcute de Stephane Ourevitch, coordonatorul expoziţiei.

Peste 30 000 de aplicaţii se bazează pe tehnologia spaţiala şi pot ajuta la optimizarea transportului, creşterea eficienţei în industria agriculturii şi pescuitului, precum şi la protecţia mediului înconjurător şi la îmbunătăţirea securității. Vizitarea expoziţiei spaţiale europene este gratuită pentru public şi toate informaţiile vor fi puse la dispoziție în mai multe limbi. După ce a vizitat cu succes 18 orașe europene în ultimii doi ani, expoziția a ajuns în Bănie, iar vizitatori de toate vârstele pot vedea, atinge şi încerca o gamă largă de tehnologii şi servicii inovatoare pe care le oferă spaţiul cosmic. Cu ajutorul unor prezentări interactive, educative şi de divertisment, expoziţia va evidenţia multe dintre beneficiile investiţiilor în spațiu.

„Marian Jean Marinescu, un susţinător foarte puternic al programelor spaţiale”

Stephane Ourevitch, coordonatorul expoziţiei, a precizat, ieri, în deschidere, că iniţiativa aparţine Comisiei Europene şi ea este susţinută de diverşi parteneri. Scopul acestei expoziţii este de a arăta cetăţenilor români care poate fi suportul lor, în viaţa de zi cu zi, din aceste misiuni. „Banii investiţi în astfel de misiuni nu sunt investiţi numai pentru situaţii practice, ci şi pentru rezultate fructuoase. Prin investiția în programele emblematice ale UE, respectiv Galileo și Copernicus, cetățenii europeni vor beneficia de mai multe servicii şi aplicații care favorizează crearea de oportunități de piață la nivel mondial și de a ajuta crearea locurilor de muncă și creșterea economică. Aceasta este a 19-a expoziţie. A fost văzută deja de peste 360.000 de vizitatori. Până acum am mers în diferite capitale ale lumii. Şi acum, la Craiova, a devenit pentru aceste zile Capitala Centrului Spaţial. Dorim să mulţumim, pentru că există o legătură puternică între Comisia Europeană, România şi Parlamentul European. Agenţia Spaţială Română este un partener pentru toate programele spaţiale europene. În Craiova, apreciem foarte mult faptul că Marian Jean Marinescu este membru al Parlamentul European, este un susţinător foarte puternic al programelor spaţiale. Domnul Marian Jean Marinescu este foarte apreciat şi de domnul Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene, pentru industrie şi antreprenoriat. IMM-urile din România au început să dezvolte tot timpul de astfel de aplicaţii. De asemenea, diverse companii industriale din Spania, din Franţa au investit deja în România, tocmai pentru a benefica de inteligenţa românească”, a subliniat Stephane Ourevitch.

Galileo ar putea contribui cu până la 90 miliarde de euro la economia europeană

Piața aplicațiilor de navigație prin satelit la nivel global va ajunge la 240 de miliarde de euro, din care circa 7% din produsul intern brut (aproximativ 800 milioane de euro în Europa) se bazează pe serviciile de navigație prin satelit. Studii independente au demonstrat că sistemul Galileo ar putea contribui cu până la 90 miliarde de euro la economia europeană în primii 20 de ani de funcționare. Alături de Galileo, Copernicus utilizează datele colectate de sateliți, precum și instrumente de măsurare aflate pe Pământ, pentru a ajuta la creșterea gradului de înțelegere a schimbărilor climatice și a problemelor de mediu prin observarea precisă a acestora, cum ar fi analiza stării oceanelor sau a compoziției chimice a atmosferei. Copernicus va avea utilitate și în domeniul securității, de exemplu în domeniul supravegherii frontierelor. Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), piața globală a datelor comerciale colectate în urma observării Pământului ar putea crește cu 3 miliarde de dolari anual până în 2017. Prognozele estimează că beneficiile de pe urma proiectului Copernicus vor fi de cel puțin patru până la zece ori mai mari decât investiția inițială. În prezent, industria europeană de fabricare a tehnologiilor spațiale este estimată la 5,4 miliarde euro anual. Mai mult de 31.000 de oameni cu un grad înalt de calificare profesională lucrează în acest domeniu.

Primul cosmonaut român vine la Craiova

Pe lângă punctele de informare interactive din spaţiul expoziţiei, accesibile oricând în timpul programului, se vor organiza câte trei prezentări de 15 minute în fiecare zi, susţinute de specialişti într-un limbaj accesibil, urmate de întrebări şi răspunsuri din partea publicului. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 19-27 aprilie între orele 09:00 şi 19:00 în zilele lucrătoare şi de la 10:00 la 22:00 în weekend. Astfel, astăzi, la ora 16.30 – „Galileo şi Egnos în viaţa de zi cu zi”, prezentată de Mugurel Bălăn (Institutul de Ştiinţe Spaţiale); la ora 17.30 – „Copernicus pentru o mai bună supraveghere şi evaluare a inundaţiilor, furtunilor şi alunecărilor de teren din România”, prezentată de Gheorghe Stancălie (Administraţia Naţională de Meteorologie), şi la ora 18.30 – „Află despre razele cosmice”, prezentată de Gina Isar, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Spaţiale din Bucureşti. Pe 23 aprilie, craiovenii se vor putea întâlni cu cosmonautul român Dumitru Dorin Prunariu, care va fi prezent, în Craiova, în cadrul unui program special.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova:

«Vă mulțumesc că aţi ales oraşul Craiova pentru a găzdui această expoziţie. Este un eveniment care coincide în mod fericit cu cel mai important festival al momentului în România, este vorba de Festivalul „Shakespeare”. Aici s-a organizat cel mai repede, s-au scos toate autorizaţiile în timp record. Suntem absolut convinşi că vom avea, în această perioadă, foarte mulţi vizitatori din afara oraşului, pentru că, venind să vadă piesele celor mai importante teatre din lume, vor dori să vizioneze şi această expoziţie. Aţi pus punctul pe „i”, locurile de muncă sunt principala problemă a acestui oraş, dar eu sunt convinsă că şi aceasta se va rezolva. În mod sigur cei care vor veni să vadă această expoziţie vor fi chiar copiii, mai ales că s-a terminat şi „Săptămâna altfel” şi vor fi interesaţi».

Europarlamentarului PDL Marian-Jean Marinescu, raportorul  Parlamentului European pentru sistemele de radionavigație prin satelit Galileo și EGNOS:

 «Craiova va fi capitala  “spaţială” a Europei. Este pentru prima dată când expoziţia vine în România. Mulţumesc Comisiei Europene şi în special comisarului european pentru industrie, Antonio Tajani, pentru deschiderea arătată şi vreau să felicit autorităţilor locale pentru mobilizarea exemplară. Îi invit pe toţi cei interesaţi de proiectele spaţiale ale Uniunii Europene să viziteze expoziţia».

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

«Am participat cu mare bucurie la deschiderea oficială a expoziţiei „European Space Expo”, Comisia Europeană alegând Craiova pentru a fi cel de-al 19-lea oraş de pe întreg cuprinsul Uniunii care găzduiește această manifestare de anvergură. Evenimentul găsește în Oltenia un public avizat, deja inițiat în secretele Universului, grație Planetariumului realizat la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei printr-un proiect al Consiliului Judeţean Dolj, Planetarium care reprezintă o premieră naţională din punctul de vedere al tehnologiei moderne folosite.  Poate că nu întâmplător deschiderea expoziţiei, organizată de Comisia Europeană, are loc astăzi, când spaţiul comunitar se află la ceas aniversar, 18 aprilie fiind data la care, în urmă cu exact 63 de ani, a fost parafat actul de naştere al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, instituţie care a stat la baza creării Uniunii Europene din prezent».