„Legionarii” s-au ţinut scai de campioni

0
319

SCM Universitatea Craiova a pierdut la 6 puncte prima manşă din turul inaugural al Cupei României, contra Asesoftului

Suspansul se menţine şi după prima manşă a disputei dintre campioana Asesoft Ploieşti şi SCM Universitatea Craiova, contând pentru turul I al Cupei României. Fără, Nikola Otovic, trupa lui Mandic a păstrat un ecart redus faţă de gazde până la pauză. Bureau şi Krstanovic au fost în formă, iar vedetele Mohammed şi Burlacu n-au avut spaţii de pătrundere şi aruncare. Imediat după reluare, prahovenii s-au desprins la 13 puncte, însă a doua parte a sfertului 3 şi începutul ultimului parţial au aprţinut Craiovei, care a condus cu 4 puncte până spre final. Ratările de la libere i-au împiedicat pe „legionari” să se desprindă într-o perioadă de aproape 3 minute în care nu s-a marcat vreun coş. Brown a luat finalul pe cont propriu, dar „Zoki” Krstanovic i-a răspuns imediat, păstrând diferenţa de 3 puncte. Numai că gazdele au punctat de „afară” prin masivul Labovic, iar Bureau a ratat ultima aruncare, care putea uşura misiunea Craiovei în retur. „A fost un meci foarte bun al jucătorilor mei, pe care îi felicit, fiindcă au jucat de la egal la egal cu puternica formaţie gazdă, s-au dăruit exemplar. Ne pregătim în continuare pentru sezon şi în retur aşteptăm o Polivalentă plină pentru a forţa calificarea în turul următor” a declarat Andelko Mandic, evident mulţumit de prestaţia băieţilor săi.

Antrenorul gazdelor, Vladimir Arnautovic, a pus prestaţia modestă a echipei sale pe absenţa unor străini, cauzată de limita impusă de FRB, pe lipsa de implicare a celor folosiţi, care i-ar fi luat la preţ de matineu pe oaspeţi, dar şi pe faptul că s-au folosit altfel de mingi, campionii pregătindu-se cu cele de Eurocup.  „În pregătiri am folosit toţi străinii, fiindcă ţinta noastră principală este Eurocup şi am folosit şi mingi specifice acestei competiţii. Pe lângă asta, jucătorii mei au crezut că va fi un meci uşor, am avut oscilaţii, nu aveam voie să-i lăsăm să revină de la -13, noroc că a prins Brown o zi foarte bună. Rezultatul nu este suficient pentru calificare, dar mergem la Craiova ca şi cum acest meci nu s-ar fi jucat” spune Arnautovic. “A fost o victorie muncită în faţa unei echipe care ne-a pus probleme până la final. Apărarea a făcut diferenţa în ultimele minute” a declarat şi Dee Brown, MVP-ul partidei din Sala „Olimpia”, cu un double double de efect.

Partida retur cu Asesoft se va desfăşura pe 1 octombrie în Sala Polivalentă. Sâmbătă şi duminică, SCM Universitatea Craiova va disputa două amicale în Bulgaria, contra echipei pe care a găzduit-o în week-end-ul trecut, Balkan Botevgrad.

Asesoft Ploieşti – SCM U Craiova 70-64 (15-11, 21-20, 13-20, 21-13)

Asesoft: Mohammed (4), Brown (26), Flowers (11), Burlacu (3), Labovic (14). Au mai intrat: Szijarto (1), Pelekanos (5), Negoiţescu (2), Cooper (4). Antrenor: Vladimir Arnautovic.

Craiova: Andrei (2), Velickovic (5), Vucurovic (10), Bureau (19), Krstanovic (22). Au mai jucat: Bozovic (6), Petrişor. Antrenor: Andelko Mandic.