Manchester United îl vrea pe Di Maria

0
244

„Daily Mail” dezvăluie oferta financiară a lui Manchester United pentru a obţine semnătura lui Angel Di Maria, de la Real Madrid. Operaţiunea ar putea costa 100 de milioane de lire (125 de milioane de euro), indemnizaţia de transfer şi salariul. Manchester United a propus 50 de milioane de lire (62,5 milioane de euro) pentru clubul madrilen şi un salariu săptămânal de circa 200.000 de lire (250.000 de euro) pentru internaţionalul argentinian. Potrivit „Daily Mail”, Di Maria s-a arătat surprins de această ofertă, vizibil superioară celor a altor cluburi interesate de serviciile sale, între care şi PSG. Antrenorul olandez Louis Van Gaal îl doreşte pe vicecampionul mondial „înrolat” la Manchester United, aşteptând şi aducerea lui Daley Blind (Ajax) şi Marcos Rojo (Sporting).