“Nicio şcoală fără aviz sanitar”

0
549

isidor raduceaUnul dintre cei mai bătăioşi consilieri judeţeni, Isidor Răducea, a iniţiat un proiect de hotărâre intitulat “Nicio şcoală fără aviz sanitar”.  281 din 775 de clădiri în care se desfăşoară activităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară. Situaţia se repetă în fiecare an deoarece multe din deficienţe nu pot fi reparate din bugetul local al primăriilor.

          Pentru remedierea situaţiei, alesul judeţean s-a gândit să mişte puţin lucrurile, adică, să treacă de la vorbe, la fapte şi speră ca prin asocierea Consiliului Judeţean cu autorităţile locale unde există probleme să se găsească resursele pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru obţinerea avizului DSP. Nu este prima iniţiativă. Luna trecută, Isidor Răducea a mai depus un proiect de hotărâre privind iluminarea cu LED-uri a trecerilor de pietoni de pe drumurile judeţene şi dotarea acestora cu panouri fotovoltaice.  “Este vorba despre probleme care persistă de ani mulţi şi pentru care nu se găseşte rezolvare. Sunt unele localităţi unde autorităţile locale nu au fonduri suficiente pentru rezolvarea acestor probleme. Educaţia şi învăţământul sunt principalii piloni ai dezvoltării unei societăţi civilizate. Cifrele sunt luate dintr-un raport al DSP Dolj. Eu am înaintat, pe 16 septembrie, şi o cerere la ISJ Dolj pentru a afla aceste cifre, însă nu am primit niciun răspuns până acum. Totodată nivelul de dezvoltare economică al unui judeţ depinde şi de nivelul de educatie al cetăţenilor, de aceea consider ca este nevoie de o concepţie clară despre rolul educaţiei într-o societate. Sper ca acest proiect să fie adoptat de toţi consilierii judeţeni şi astfel să facem primul pas pentru ca în judeţil nostru nu să mai existe şcoli insalubre. Este un proiect ce se va întinde pe termen lung, însă sunt sigur că vom reuşi”, a declarat Isidor Răducea, consilier judeţean din partea PNL.