Reţinuţi în urma unui flagrant delict

0
335

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de oamenii legii, după ce au fost prinşi în flagrant, în timp ce încercau să vândă 402 grame de canabis contra sumei de 2.500 de euro. Acţiunea a fost organizată joi seara, de poliţiştii din cadrul BCCO Craiova şi SCCO Mehedinţi sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor DGIPI. În urma flagrantului, poliţiştii i-au prins pe Gheorghe Obersterescu, de 43 de ani şi pe Ion Neagu, de 30 de ani, ambii din comuna Lăpuşnicu Mare, judeţul Caraş-Severin, care au fost conduşi în vederea audierii la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, unde, în urma administrării probatoriului în cauză, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a acestora. În cursul zilei de ieri suspecţii au fost prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi consum de droguri de risc.